Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Concerte cu interpretare în limba semnelor și transport accesibilizat la închiderea programului Timișoara 2023

Concerte cu interpretare în limba semnelor și transport accesibilizat la închiderea programului Timișoara 2023

Articol de Radio Timișoara, 5 decembrie 2023, 18:15

Persoanele cu dizabilităţi pot participa în condiţii de siguranţă la evenimentele din încheierea anului Capitalei Europene a Culturii

Concertele de pe scena din Piața Unirii vor fi interpretate artistic pentru persoanele cu deficiențe de auz, la fel ca la deschiderea anului CCE din februarie. Vineri, 8 decembrie, și sâmbătă, 9 decembrie, între orele 18:00 și 23:00, Lavinia Chițu și Denis Blidariu vor interpreta concertele în limba semnelor române. Cei doi vor fi pe scenă alături de artiști, vor traduce versurile și vor reda ritmul muzicii, astfel încât persoanele cu deficiențe de auz să se poată bucura de un spectacol memorabil.

În plus, pentru o mai bună vizibilitate, cei care folosesc fotoliul rulant, dar şi cu alte dizabilități diverse, au spaţiu rezervat în fața scenei, unde va fi instalat un podium dotat cu cu rampă și bare de sprijin. Accesul se va face pe baza unei brățări, care poate fi ridicată în avans sau la zonele de acces.

De asmenea, la librăria Am Dom va fi amenajat un spațiu de odihnă, la concertele de vineri şi sâmbătă, iar lângă Tribunalul Timiș, vor fi instalate două toalete adaptate. Pe durata concertelor, persoanele care dețin permis albastru vor putea parca în zona cu trafic închis de pe strada Oituz. În plus, persoanele cu dizabilități pot solicita și transport adaptat înspre evenimente.

 

Teatrul Național Timișoara și Universitatea Politehnica, parteneriat pentru cultură, educație și tehnologie
Cultură luni, 12 octombrie 2026, 14:09

Teatrul Național Timișoara și Universitatea Politehnica, parteneriat pentru cultură, educație și tehnologie

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara lansează un parteneriat prin care își propun să...

Teatrul Național Timișoara și Universitatea Politehnica, parteneriat pentru cultură, educație și tehnologie
Cinematografia basarabeană, în prim-plan la Ceau, Cineclub
Cultură luni, 12 octombrie 2026, 10:26

Cinematografia basarabeană, în prim-plan la Ceau, Cineclub

Patru filme noi și mai multe producții clasice din Republica Moldova vor fi prezentate, în premieră la Timișoara, în cadrul unui program...

Cinematografia basarabeană, în prim-plan la Ceau, Cineclub
„Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, expoziție nouă la Muzeul Național al Banatului
Cultură duminică, 11 octombrie 2026, 20:25

„Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, expoziție nouă la Muzeul Național al Banatului

Muzeul Național al Banatului deschide expoziția „Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, o incursiune în viața socială, economică...

„Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX–XX”, expoziție nouă la Muzeul Național al Banatului
Festivalul TAIFAS revine la Timișoara cu filme balcanice și evenimente dedicate istoriei și memoriei
Cultură duminică, 11 octombrie 2026, 15:54

Festivalul TAIFAS revine la Timișoara cu filme balcanice și evenimente dedicate istoriei și memoriei

Deschiderea celei de-a patra ediții are loc luni, 12 octombrie, de la ora 19:30, la Cinema Timiș, cu spectacolul „Maria Tănase. O poveste”,...

Festivalul TAIFAS revine la Timișoara cu filme balcanice și evenimente dedicate istoriei și memoriei
Cultură sâmbătă, 10 octombrie 2026, 06:48

Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția Festivalului de arheologie experimentală PreHistoria

Festivalul PreHistoria a început, la Parța, unde vizitatorii pot descoperi viața comunităților neolitice din Banat, prin ateliere interactive...

Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția Festivalului de arheologie experimentală PreHistoria
Cultură joi, 8 octombrie 2026, 10:17

Zilele Culturii Austriece se încheie astăzi la Timișoara. Film, literatură, expoziții și muzică

Sub genericul „Film, arte vizuale, literatură, muzică – ecouri austriece în orașul românesc al libertății”, Zilele Culturii Austriece au...

Zilele Culturii Austriece se încheie astăzi la Timișoara. Film, literatură, expoziții și muzică
Cultură duminică, 4 octombrie 2026, 20:23

Peste 3.500 de elevi din România și Serbia, înscriși la expoziția „Picasso en visite”

Peste 3.555 de elevi din România și Serbia s-au înscris deja în programul educațional dedicat grupurilor școlare organizat în cadrul...

Peste 3.500 de elevi din România și Serbia, înscriși la expoziția „Picasso en visite”
Cultură duminică, 4 octombrie 2026, 12:35

Spectacolul „Născut în ’90”, mai intens în orașul Revoluției

Cea de-a patra ediție consecutivă a Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” a început la Timișoara cu spectacolul „Născut în...

Spectacolul „Născut în ’90”, mai intens în orașul Revoluției