Amintiri de Crăciun din satele Banatului montan

Articol de Radio Timișoara, 25 decembrie 2023, 08:00

Semnificații multiple și profunde au obiceiurile colindatului în Banatul montan. Deși toți colindătorii, pițărăii anunțau nașterea Mântuitorului Isus Cristos, pregătirea și rânduiala era uneori diferită de la un sat la altul.

În localitatea Globul Craiovei, satul copilăriei profesorului Icoana Budescu-Cristescu era un adevărat ritual în pregătirea colindatului.

“Bunicul meu și cu buna mergeau unde găseau acolo alun și tăiau colinda. Aveau un ritual. Când tăiau colinda trebuia să o taie într-un anumit fel ca să nu supere acest pom. Își făceau cruce și ziceau <Acum trebuie să te tai, dar te voi împodobi ca să duci vestea că s-a născut Cristos>. Colinda eram părcită în trei părți Copilăria, Tinerețea și Maturitatea. Apoi ea era dată în sănătatea copiilor. Și atunci, în seara de Moș Ajun, mergeam prin case și duceam bucuria nașterii”, spune Icoana Budescu-Cristescu.

Erau vremuri în care colindătorii și umpleau traista cu colaci, cârnați, mere și nuci. Și bucuria copiilor era greu de descris în cuvinte. Rar când se strecura în palma micuților câte un bănuț.

Dulciuri și jucării din lemn în bradul de Crăciun

Satul acelor vremuri avea viață și era o adevărată familie pentru locuitorii lui, își amintește Ilie Stoinel, învățător pensionar care a copilărit în Valea Almăjului. În satele Almăjului fiecare casă își aștepta colindătorii cu bradul împodobit în fereastră.

“La orice casă se vedea în geam un brăduleț mai mic sau mai mare, foarte frumos împodobiți cu diferite ornamente. Acestea nu erau din comerț, ci erau făcute în casă. Mamele copiilor, bunicii, bunicele improvizau. Împodobeau pomul în primul rând cu dulciuri făcute în casă. Erau sub formă de steluță, de inimioare, de floricele. Toate erau pudrate, învelite cu zahăr. Mai puneau pe pomul de Crăciun mere, nuci învelite în staniol. Bunicii, în priceperea lor, agățau pe pom diferite jucării cioplite în lemn. Țin minte că bunicul meu mi-o cioplit din lemn o pârâietoare, așa-i ziceam noi unei moriști care se învârtea cu o limbă pe un cilindru zimțat și scotea un sunet. Era bucuria copiilor”, spune Ilie Stoinel.

Obiceiuri  ale copilăriei care au dat Crăciunului o strălucire și un farmec aparte, într-o lume simplă a satului cărășan din acele vremuri. Obiceiuri care, din păcate, riscă să se piardă în vânătoarea lumii moderne, dominată de electronică, viteză, bani și comercial.

Î toată această lume nebună, obiceiurile sunt o adevărată ancoră a identității noastre, consideră profesor Icoana Budescu-Cristescu.

“Aceste obiceiuri noi trebuie să le păstrăm că așa cum spunea marele scriitor Hașdeu <ele picură ca un izvor cu apă puțină>. Noi, românii, vom exista prin diversitatea noastră culturală, etnografică, folclorică și mai ales să ne păstrăm tradițiile, obiceiurile și minunatul nostru port popular”, spune Icoana Budescu-Cristescu.

Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran: