Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Microbuz românesc implicat într-un grav accident în Ungaria

Cinci persoane au fost rănite, dintre care două în stare critică, într-un accident produs, sâmbătă, pe autostrada M5, în apropiere de Kecskemét, a anunţat Serviciul Naţional de Ambulanţă citat de agenţia ungară de presă MTI.

Microbuz românesc implicat într-un grav accident în Ungaria

Articol de Radio Timișoara, 6 ianuarie 2024, 19:30

Potrivit informaţiilor obţinute de MTI de la faţa locului, un microbuz înmatriculat în România, care se deplasa în direcţia Szeged şi tracta o remorcă, a părăsit carosabilul ieşind de pe autostradă şi s-a răsturnat în şanţ. Atât microbuzul, cât şi vehiculul tractat s-au răsturnat. Vehiculul transporta şapte pasageri.

József Hangai, purtătorul de cuvânt al Serviciului regional de salvare, a declarat pentru MTI că, în urma accidentului, două persoane se află în stare critică, una a fost rănită grav, iar alte două au fost rănite uşor.
Potrivit acestuia, la faţa locului au fost solicitate mai multe ambulanţe, precum şi elicopterele de salvare din Budaörs şi Szentes.

Persoanele rănite au fost transportate la spital, în timp ce alte două persoane, după ce au fost examinate, au putut rămâne la faţa locului, a adăugat József Hangai.
Timp de câteva ore, tronsonul afectat al autostrăzii M5 a fost închis complet, iar traficul a fost deviat.

 

4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 8 noiembrie 2026, 13:03

4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș

Bilanțul incendiului de la depozitul de anvelope din Caransebeș a fost actualizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin....

4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș
Turist mort în Retezat, după ce a alunecat pe gheață
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură duminică, 8 noiembrie 2026, 10:56

Turist mort în Retezat, după ce a alunecat pe gheață

Accidentul s-a produs pe versantul vestic al crestei dintre Șaua Custurii și Vârful Păpușa Mică, în zona centrală a Masivului Retezat....

Turist mort în Retezat, după ce a alunecat pe gheață
Incendiu la un depozit de anvelope din Caransebeș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 23:22

Incendiu la un depozit de anvelope din Caransebeș

Pompierii militari din Caransebeș au intervenit pentru stingerea incendiului, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență...

Incendiu la un depozit de anvelope din Caransebeș
Femeie rănită într-un accident rutier în Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19:07

Femeie rănită într-un accident rutier în Timișoara

Potrivit polițiștilor, un bărbat de 54 de ani conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, dinspre Calea Stan Vidrighin spre strada...

Femeie rănită într-un accident rutier în Timișoara
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19:05

Accident mortal pe DN 6 în Timiș

Accidentul s-a produs în jurul orei 12:05, pe DN 6. Potrivit polițiștilor, un bărbat de 71 de ani conducea un autoturism dinspre strada Tapiei...

Accident mortal pe DN 6 în Timiș
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură vineri, 6 noiembrie 2026, 20:11

Polițiști de frontieră de la Nădlac, sub control judiciar într-un dosar de mită pentru transporturi ilegale de animale

Anchetatorii au făcut cinci percheziții în județele Arad și Timiș, iar cei patru agenți au fost duși la audieri la Parchetul de pe lângă...

Polițiști de frontieră de la Nădlac, sub control judiciar într-un dosar de mită pentru transporturi ilegale de animale

Finanțări ilegale de aproape un milion de lei prin Start-Up Nation. Percheziții în vestul țării

Polițiștii timișeni au descins la 14 adrese din trei județe, într-un dosar care vizează obținerea ilegală de fonduri prin programul Start-Up...

Finanțări ilegale de aproape un milion de lei prin Start-Up Nation. Percheziții în vestul țării
Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură miercuri, 4 noiembrie 2026, 17:27

Șeful IPJ Arad, acuzat de sindicaliști că folosește mașina de serviciu pentru navetă

Sindicaliștii Europol au publicat pe internet o filmare în care susțin că l-au urmărit pe șeful Inspectoratului de Poliție Județean Arad în...

Șeful IPJ Arad, acuzat de sindicaliști că folosește mașina de serviciu pentru navetă