Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Propunere lansată în emisiunea Dezbaterea Zilei: Înființarea unor secții ale marilor licee din Timișoara în localitățile periurbane

Aprope două treimi dintre părinți susțin începerea orelor de școală după ora 8.00. Această este concluzia la care a ajuns sociologul Adrian Pășcuță, invitat la Dezbaterea Zilei de la Radio Timișoara.
Adrian Pășcuță a efectuat un sondaj, în care a inclus peste 500 de persoane. Subiectul a intrat în atenția opiniei publice odată cu startul noului an școlar. Adrian Pășcuță.
“Știm că ar fi benefic pentru copii să decalăm puțin program de la 8.30 sau de la ora 9:00. În privința opiniilor pe care le pot exprima părinții sau profesorii, lucrurile sunt împărțite. Există o inerție, mulți oameni preferă să nu se schimbe nimic, pentru că s-au obișnuit într-un anumit fel, poate unora, chiar le pică, mai bine de la ora 9:00 să înceapă școala. Eu, personal, am făcut un sondaj pe un grup de părinți. Au votat peste 500 de părinți. Aproape două treimi au susținut mutarea orelor de la nouă”, spune Adrian Pășcuță.
Unul din motivele pentru care se discută modificarea orei de start a cursurilor îl reprezintă traficul dificil în marile orașe. Aglomerația din trafic are drept cauză lipsa școlilor de prestigiu și a liceelor din comunele periurbane.
Subprefectul Ovidiu Drăgănescu militează pentru trecerea cadrelor didactice cu domiciulul în zona periurbană la școlile din localitățile respective.
“Eu am observat la mulți directori, este o bătălie pentru a găsi cadre didactice cât mai bune. Sunt din Dumbrăvița, dar ei sunt în continuare profesori la Timișoara. Dacă ar reuși să-i aducă administrația publică locală, consiliile de administrație, lucrurile astea automat ar începe puțin să rezolve. Să vedem cum să facem, să facem o secție Lenau la Dumbrăvița, o secție elena Lenau la Giroc și atunci într-adevăr, jumătate dintre copiii care sunt la aceste licee, nu vor mai veni în Timișoara, ci vor fi acolo și va fi mult mai ușor și pentru părinți”, spune Ovidiu Drăgănescu.

Propunere lansată în emisiunea Dezbaterea Zilei: Înființarea unor secții ale marilor licee din Timișoara în localitățile periurbane

Articol de Radio Timișoara, 20 septembrie 2023, 21:21

Deschiderea campusului Lenau din Timișoara, amânată și pentru anul școlar viitor
Învăţământ duminică, 24 mai 2026, 10:25

Deschiderea campusului Lenau din Timișoara, amânată și pentru anul școlar viitor

Noul campus al Liceul Teoretic Nikolaus Lenau nu va fi gata nici la începutul viitorului an școlar, potrivit reprezentanților Primăriei...

Deschiderea campusului Lenau din Timișoara, amânată și pentru anul școlar viitor
Casa Mühle, redeschisă simbolic pentru comunitate de Universitatea Politehnica Timișoara
Învăţământ sâmbătă, 16 mai 2026, 20:24

Casa Mühle, redeschisă simbolic pentru comunitate de Universitatea Politehnica Timișoara

Universitatea Politehnica Timișoara a deschis porțile Casei Mühle pentru comunitate, marcând începutul unei noi etape pentru unul dintre cele...

Casa Mühle, redeschisă simbolic pentru comunitate de Universitatea Politehnica Timișoara
Ilie Bolojan la ceremonia de absolvire a UVT: Nu poți realiza nimic fără efort
Învăţământ sâmbătă, 16 mai 2026, 12:03

Ilie Bolojan la ceremonia de absolvire a UVT: Nu poți realiza nimic fără efort

Absolvent, la rândul său, al Universității de Vest și al Universității Politehnica din Timișoara, în urmă cu 33 de ani, Ilie Bolojan a fost...

Ilie Bolojan la ceremonia de absolvire a UVT: Nu poți realiza nimic fără efort
„Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală”, campanie despre problemele reale din educație
Învăţământ joi, 14 mai 2026, 10:05

„Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală”, campanie despre problemele reale din educație

O nouă ediție a campaniei „Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală” își propune să aducă în spațiul public problemele...

„Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală”, campanie despre problemele reale din educație
Învăţământ marți, 12 mai 2026, 12:25

Dialoguri literare între liceeni și scriitori contemporani, în cadrul proiectului DiverCity

Proiectul își propune să promoveze lectura și să faciliteze accesul la cultura scrisă tuturor elevilor prin organizarea a 10 întâlniri...

Dialoguri literare între liceeni și scriitori contemporani, în cadrul proiectului DiverCity
Învăţământ sâmbătă, 9 mai 2026, 21:13

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Timișoara: recitaluri și lecții interactive de muzică pentru elevi

Turneul național „Un Stradivarius în școli” – ediția specială ajunge la Timișoara, cu două întâlniri dedicate elevilor, în care...

„Un Stradivarius în școli” ajunge la Timișoara: recitaluri și lecții interactive de muzică pentru elevi
Învăţământ luni, 4 mai 2026, 13:33

UVT lansează programe noi de licență și masterat: de la gaming și kinetoterapie până la formarea profesorilor

Universitatea de Vest din Timișoara își extinde oferta educațională pentru noul an academic cu șase programe noi de licență și un program de...

UVT lansează programe noi de licență și masterat: de la gaming și kinetoterapie până la formarea profesorilor
Învăţământ duminică, 3 mai 2026, 22:17

Elevii români domină Campionatul Mondial de Robotică din Houston. Pregătirea lotului a avut loc la Timișoara

Rezultat excepțional pentru România la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Tech Challenge, desfășurat între 29 aprilie și 2 mai, la Houston,...

Elevii români domină Campionatul Mondial de Robotică din Houston. Pregătirea lotului a avut loc la Timișoara