Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Maia Sandu, vizită în Timiş şi Arad la final de săptămână

Maia Sandu, vizită în Timiş şi Arad la final de săptămână

Articol de Radio Timișoara, 12 ianuarie 2024, 14:29

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în acest sfârşit de săptămână la Timişoara şi Arad.

În această după-amiază, Maia Sandu are programată o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de basarabeni din Timişoara.

În prima parte a zilei de sâmbătă, Maia Sandu va primi Premiul “Timişoara pentru valori europene”, acordat de Primăria Timișoara. Preşedinta Republicii Moldova este prima laureată a celei mai înalte distincţii instituite anul acesta de Municipiul Timişoara şi va rosti un discurs despre Europa şi valorile care ne definesc.

Tot sâmbătă, Maia Sandu va fi oaspetele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Castelul Regal Săvârşin.

“Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor întâmpina pe doamna preşedinte Maia Sandu în Satul Regal, la ora 14,00. Apoi, înaltul oaspete va fi invitat la dejun în Castelul Regal Săvârşin. După prânz, preşedintele Republicii Moldova va vizita Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului alături de Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală. Vizita la Săvârşin se va încheia în jurul orei 16,00”, anunţă Casa Regală.

„Noaptea Companiilor” ajunge pentru prima dată la Timișoara
miercuri, 28 octombrie 2026, 18:46

„Noaptea Companiilor” ajunge pentru prima dată la Timișoara

Companiile din Timișoara sunt invitate să participe la prima ediție locală a evenimentului „Noaptea Companiilor”, programat în 5 noiembrie,...

„Noaptea Companiilor” ajunge pentru prima dată la Timișoara
Târgul de Crăciun din Timișoara: brad de 20 de metri, patinoar-circuit și pian suspendat
miercuri, 28 octombrie 2026, 14:53

Târgul de Crăciun din Timișoara: brad de 20 de metri, patinoar-circuit și pian suspendat

Târgul de Crăciun din Timișoara își deschide porțile sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 18:00. Evenimentul va fi marcat de aprinderea...

Târgul de Crăciun din Timișoara: brad de 20 de metri, patinoar-circuit și pian suspendat
Accident feroviar grav în Spania: zeci de morți după coliziunea a două trenuri de mare viteză
miercuri, 28 octombrie 2026, 14:48

Accident feroviar grav în Spania: zeci de morți după coliziunea a două trenuri de mare viteză

Accidentul feroviar s-a produs în această dimineață, la scurt timp după ora locală 9:00, pe linia care leagă Madridul de regiunea Andaluzia,...

Accident feroviar grav în Spania: zeci de morți după coliziunea a două trenuri de mare viteză
„Ziua Sculpturii” 2026, la Timișoara: expoziții, artă în spațiul public și muzică experimentală
miercuri, 28 octombrie 2026, 13:45

„Ziua Sculpturii” 2026, la Timișoara: expoziții, artă în spațiul public și muzică experimentală

Vineri, 30 octombrie 2026, Fundația Jecza invită publicul la o nouă ediție a „Zilei Sculpturii”, eveniment dedicat artei contemporane și...

„Ziua Sculpturii” 2026, la Timișoara: expoziții, artă în spațiul public și muzică experimentală
miercuri, 28 octombrie 2026, 12:04

„Nefrecventabil”, volumul lui Basil N. Mureșan, se lansează la Biblioteca Județeană Arad

Lansarea volumului „Nefrecventabil”, de Basil N. Mureșan, va avea loc vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:00, în Sala de Arte a Bibliotecii...

„Nefrecventabil”, volumul lui Basil N. Mureșan, se lansează la Biblioteca Județeană Arad
miercuri, 28 octombrie 2026, 11:41

Evenimentele culturale ale săptămânii, la Timișoara

Timișoara rules Alex Tocilescu SCRIITOR, DRAMATURG Sunt bucureștean. Bucureștean adevărat, născut din părinți bucureșteni, crescut în...

Evenimentele culturale ale săptămânii, la Timișoara
miercuri, 28 octombrie 2026, 10:30

Profesorii și elevii de la Liceul Azur contestă comasarea cu Liceul Silvic. Ruben Lațcău: Comasarea era necesară

Profesorii și elevii de la Liceul Azur din Timișoara contestă comsarea cu Liceul Silvic, iar un memoriu în acest sens a fost transmis...

Profesorii și elevii de la Liceul Azur contestă comasarea cu Liceul Silvic. Ruben Lațcău: Comasarea era necesară
miercuri, 28 octombrie 2026, 10:17

Accident pe Calea Lugojului din Făget: o femeie a ajuns la spital

Potrivit polițiștilor, femeia se afla la volanul unui autoturism și, la plecarea dintr-o parcare, ar fi efectuat manevra de întoarcere fără să...

Accident pe Calea Lugojului din Făget: o femeie a ajuns la spital