Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Marius Copil: ”Vom încerca să aducem victoria cu Grecia”

Tenismanul arădean Marius Copil a declarat, azi, că el şi colegii săi vor încerca să se întoarcă victorioşi de la Atena, din meciul de Cupa Davis, informează Agerpres.

Marius Copil: ”Vom încerca să aducem victoria cu Grecia”

Articol de Viorel Jurcut, 26 ianuarie 2024, 19:55

Obiectivul e îndrăzneț, în condițiile în care Grecia îl are în componenţă pe Stefanos Tsitsipas, numărul 7 mondial. ”Eu abia aştept să joc cu Stefanos. Mă înţeleg super bine cu el, am mai jucat în trecut şi a fost un meci foarte strâns. Mie meciurile astea tari îmi plac. Ştiu că vor veni mulţi oameni să vadă. Ştiu cum joacă tactic. Repet, mie îmi place foarte mult să joc împotriva unor jucători din top 10 mondial. Ştiu că în Cupa Davis nivelul meu e mai ridicat decât atunci când joc în circuit” a spus Marius Copil aflat la peste 20 de participări în întâlnirile acestei competiții.

‘Suntem în Grupa Mondială I, încă e bine. Dacă ne uităm la ce echipe sunt în Grupa I, sincer să fiu, locul nostru nu prea are cum să fie acolo. Sunt echipe foarte puternice, cu minimum doi jucători în top 50, şi nu putem să ne batem cu ele. În Grupa I am fost favoriţi, dar am picat cu Grecia, unul dintre cei mai dificili adversari’, a adăugat Marius Copil.

Echipa României întâlneşte selecţionata Greciei în perioada 3-4 februarie, în Liossia Olympic Sports Hall din Atena, în play-off-ul pentru menţinerea în Grupa Mondială I a Cupei Davis. Componenţii lotului naţional pentru această partidă sunt: Marius Copil (33 de ani, numărul 294 ATP la simplu), Nicholas David Ionel (21 de ani, 265 ATP), Cezar Creţu (22 de ani, 364 ATP), Luca Preda (17 ani, 1.095 ATP) şi Victor Vlad Cornea (30 de ani, 69 ATP la dublu).

De partea cealaltă, selecţionata Greciei va fi alcătuită din Stefanos Tsitsipas (25 de ani, 7 ATP), Alexandros Skorilas (23 de ani, 753 ATP), Ioannis Xilas (22 de ani, 1.286 ATP), Aristotelis Thanos (22 de ani, 1.428 ATP) şi Petros Tsitsipas (23 de ani, 95 ATP la dublu).

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse părăsesc US Open
Tenis luni, 7 septembrie 2026, 08:34

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse părăsesc US Open

Sorana Cîrstea a părăsit turneul de tenis US Open în turul al patrulea. Cîrstea a fost învinsă de favorita nr. 3. Jessica Pegula s-a impus cu...

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse părăsesc US Open
Sorana Cîrstea continuă parcursul excelent la US Open
Tenis vineri, 4 septembrie 2026, 19:28

Sorana Cîrstea continuă parcursul excelent la US Open

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului. Românca a trecut în...

Sorana Cîrstea continuă parcursul excelent la US Open
Start lansat pentru Sorana Cîrstea la US Open
Tenis marți, 1 septembrie 2026, 07:20

Start lansat pentru Sorana Cîrstea la US Open

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a reușit o victorie clară în primul tur de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului....

Start lansat pentru Sorana Cîrstea la US Open
Începe US Open! Gabriela Ruse intră azi în competiție
Tenis duminică, 30 august 2026, 09:18

Începe US Open! Gabriela Ruse intră azi în competiție

US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, începe astăzi, cu două românce pe tabloul principal. Gabriela Ruse intră în competiție în...

Începe US Open! Gabriela Ruse intră azi în competiție
Tenis duminică, 30 august 2026, 08:56

Cea mai importantă performanță din acest deceniu: Crețu câștigă un Challenger 50

Cezar Crețu a obținut cel mai important succes pentru tenisul românesc, la masculin, în acest deceniu. Sportivul în vârstă de 25 de ani a...

Cea mai importantă performanță din acest deceniu: Crețu câștigă un Challenger 50
Tenis joi, 20 august 2026, 08:22

Sorana Cîrstea, aproape de victorie cu numărul 3 WTA

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de americanca Jessica Pegula, a treia favorită, cu 6-2, 4-6, 7-5, miercuri, în...

Sorana Cîrstea, aproape de victorie cu numărul 3 WTA
Tenis marți, 18 august 2026, 10:21

Sorana Cîrstea trece în turul IV la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat...

Sorana Cîrstea trece în turul IV la Cincinnati
Tenis luni, 17 august 2026, 07:29

Cristiana Todoni, încă un trofeu la dublu

Cristiana Todoni și Alesia Breaz au câștigat turneul W15 de la București. Cele două s-au impus fără set pierdut, în cele patru meciuri...

Cristiana Todoni, încă un trofeu la dublu