Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Zi de doliu național, joi, în Franța

Preşedintele francez Francois Hollande a decretat o ‘zi de doliu naţional’ joi în Franţa şi şi-a reînnoit apelul la unitatea ţării, după atentatul împotriva revistei satirice Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi la Paris.

Zi de doliu național, joi, în Franța

Articol de Carla Chiu, 8 ianuarie 2015, 05:00

‘Cea mai bună armă a noastră este unitatea. Nimic nu ne poate diviza, nimic nu ar trebui să ne despartă’, a declarat şeful statului într-o scurtă alocuţiune solemnă către naţiune retransmisă de canalele de televiziune. Drapelele vor fi coborâte în bernă timp de trei zile, a precizat Francois Hollande.

‘Vreau aici, în numele dumneavoastră, să-mi exprim întreaga recunoştinţă faţă de familii, răniţi, rude şi toţi cei loviţi de acest laş asasinat. Aceştia sunt astăzi eroii noştri şi de aceea mâine (n.r. joi) va fi o zi de doliu naţional. La ora 12.00 (11.00 GMT), se va păstra un moment de reculegere în toate serviciile publice şi invit toată populaţia să i se asocieze.’

Preşedintele Franței a anunţat de asemenea că va convoca joi preşedinţii celor două camere şi forţele reprezentate în parlament.

Acces pentru presă la concursurile de angajare de la Spitalul Județean Timișoara
Social marți, 11 august 2026, 19:51

Acces pentru presă la concursurile de angajare de la Spitalul Județean Timișoara

Conducerea Spitalului Județean Timișoara anunță măsuri pentru creșterea transparenței la concursurile de angajare. Managerul unității...

Acces pentru presă la concursurile de angajare de la Spitalul Județean Timișoara
Acuzații privind controale DSP anunțate din timp la Spitalul Județean Timișoara
Social marți, 11 august 2026, 08:24

Acuzații privind controale DSP anunțate din timp la Spitalul Județean Timișoara

Un medic acuză că șefii Spitalului Județean Timișoara ar fi anunțați, din timp, despre controalele DSP, astfel încât secțiile să fie...

Acuzații privind controale DSP anunțate din timp la Spitalul Județean Timișoara
Procurorul din Caraș-Severin, cercetat după un scandal cu focuri de armă, lăsat în libertate de Curtea de Apel Alba Iulia
Social marți, 11 august 2026, 08:21

Procurorul din Caraș-Severin, cercetat după un scandal cu focuri de armă, lăsat în libertate de Curtea de Apel Alba Iulia

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, luni seara, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind arestarea...

Procurorul din Caraș-Severin, cercetat după un scandal cu focuri de armă, lăsat în libertate de Curtea de Apel Alba Iulia
Cseke Attila cere măsuri mai ferme împotriva dezinformării online, după atacul asupra ambulanței din Cluj
Social luni, 10 august 2026, 18:12

Cseke Attila cere măsuri mai ferme împotriva dezinformării online, după atacul asupra ambulanței din Cluj

Atacul asupra ambulanței din județul Cluj este consecința periculoasă a dezinformării răspândite pe rețelele sociale, susține ministrul...

Cseke Attila cere măsuri mai ferme împotriva dezinformării online, după atacul asupra ambulanței din Cluj
Social luni, 10 august 2026, 17:58

Procuror din Caraș-Severin, dus la Curtea de Apel cu propunere de arestare după un scandal cu focuri de armă

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, acuzat în trecut de hărțuire sexuală, va fi dus, astăzi, la Curtea de Apel...

Procuror din Caraș-Severin, dus la Curtea de Apel cu propunere de arestare după un scandal cu focuri de armă
Social luni, 10 august 2026, 17:07

Programe de studiu cu dublă specializare, în premieră la Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest a înființat, în premieră națională, trei programe de studii cu dublă specializare, pentru a încuraja tinerii să...

Programe de studiu cu dublă specializare, în premieră la Universitatea de Vest din Timișoara
Social luni, 10 august 2026, 09:31

Placă de beton și dispozitiv de macaz, descoperite pe șine la Petroșani. Poliția face anchetă

Poliția Transporturi Feroviare face cercetări la Petroșani, după ce un conductor al unui tren privat de marfă a descoperit pe calea ferată o...

Placă de beton și dispozitiv de macaz, descoperite pe șine la Petroșani. Poliția face anchetă
Social luni, 10 august 2026, 08:05

Încep probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă

Aproximativ 1.300 de candidați, din promoția curentă și din promoțiile anterioare, sunt așteptați să susțină în județul Timiș probele...

Încep probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă