În Timișoara scade numărul cererilor de debranșare de la sistemul centralizat de încălzire
Reprezentanții Colterm transmit că debranșările generează probleme și mai mari în sistem.

Articol de Radio Timișoara, 4 iunie 2025, 16:33 / actualizat: 4 iunie 2025, 18:12
Aproape 160 de clienți ai Colterm, persoane fizice s-au asociații de locatari, au solicitat, anul acesta debranșarea de la sistemul centralizat de încălzire.
Trendul este unul descendent, anunță Colterm. Astfel că în anul 2023 au existat 2.080 de solicitări, iar anul trecut au fost înregistrate 939 de cereri de debranșare.
Potrivit administratorului special al Colterm, Cristian Amza, debranșările apar mai ales în blocuri vechi, cu instalații interioare degradate, în zone aflate la capătul rețelei sau în blocuri unde au rămas foarte puțini abonați racordați.
Cristian Amza spune că una din soluțiile pentru creșterea calității serviciilor oferite de Colterm este montarea unor module termice de scară sau bloc, cu ajutorul cărora temperature apei din calorifere poate fi reglată local.
“Am montat câteva module termice pentru immobile – amintim Liceul Waldorf, fosta chedire a Inspectoratului Școlar Județean și Palatul Dicasterial – acestea reprezentând soluții la îndemână pentru asociațiile de locatari sau proprietarii de imobile, astfel încât să beneficieze și de un confort sporit, dar să aibă și mult mai mult control asupra consumului la nivel de scară sau imobil. În ceea ce privește contorizarea, evident că este de dorit ca asociațiile de proprietari și proprietarii de imobile să investească în repartitoare și, în parallel, se desfășoară o campanie de achiziționare a unor contoare inteligente”, spune Cristiaqn Amza.
Reprezentanții Colterm transmit că debranșările generează probleme și mai mari în sistem. Un exemplu este creșterea costurilor pentru cei rămași racordați la rețeaua de termoficare, dar și supradimensionarea rețelei, situație care conduce la pierderi termice mai mari și ineficiență energetică.