|
|
Vară urbană, cu folclor și jazz
Prima săptămână din iulie începe… vijelios. Sute de artiști din toată lumea iau cu asalt Timișoara și umplu orașul de sunet și culoare. Începe Festivalul Inimilor, organizat în premieră în 1990 și devenit, între timp, un reper atât pentru capitala Banatului, cât și pentru România. Veți putea vedea, în acest an, ansambluri din Thailanda, Paraguay sau Argentina, dacă e să le luăm în considerare pe cele venite de cel mai departe.
E și JazzX, un eveniment care transformă Piața Libertății într-o scenă deschisă, dar își găsește loc și prin alte cotloane faine din oraș. Puteți vedea aici artiști de Grammy, dar și tineri care abia acum își fac loc în lumea complicată – dar atât de frumoasă – a muzicii.
Dar sunt și alte lucruri – concerte, party-uri, ca să ieșiți pe seară din casă și mai respirați un pic. E Cuptor, dar asta nu înseamnă că nu ne putem distra. Și nu uitați: unul dintre locurile cele mai bune pentru răcorit e terasa de la Cinema Studio. Cu o condiție: să vă uitați din timp după bilete, fiindcă alții au aflat că-i fain… înainte. |
Evenimentele săptămânii
Această secțiune este dedicată evenimentelor importante ale săptămânii.
|
4-6
IUL |
 |
Piața Libertății se face iar scenă. Vino la JazzX!
4-6 iulie
Piața Libertății, Strada Fără Nume ș.a.
Timișoara pulsează, din nou, în ritm de jazz. Între 4 și 6 iulie, Piața Libertății redevine locul în care muzica aduce oamenii împreună, la JAZZx, cel mai așteptat moment al anului pentru iubitorii de sunet viu, curajos și plin de suflet. De la legende de Grammy, la artiști care rescriu granițele genului, ediția 2025 e o întâlnire între trecutul vibrant și viitorul sonor al jazzului.
Invitații ediției din acest an: Béla Fleck, Edmar Castañeda & Antonio Sánchez Trio, Jacob Banks, Meshell Ndegeocello, Adi Oasis, The Philharmonik, New Fossils, IOANAx Soultrain, Amphitrio și Zaharenco.
JAZZx, apărut în 2013 sub numele de JazzTM, și-a propus să aducă la Timișoara muzică de înaltă valoare artistică, reunind artiști români la început de drum, artiști care inovează, dar și legende vii ale genurilor diverse pe care jazzul le reunește. Vino și tu să (re)descoperi o lume plină de farmec.
Mai multe detalii
|
|
|
 |
Spune-le prietenilor: vara asta, locul de întâlnire e Timișoara
E un oraș viu, verde, cu piețe pline de viață, clădiri care spun povești și oameni care iubesc arta și timpul petrecut împreună. Sub sloganul „Vino pentru evenimente. Rămâi pentru atmosferă”, Timișoara se prezintă în vara lui 2025 ca o destinație urbană deschisă, efervescentă și prietenoasă.
Spune-le prietenilor tăi de departe să caute panourile din Viena, postările din feedurile din Germania și Italia sau clipurile care circulă prin social media. Toate spun aceeași poveste: aici se întâmplă lucruri, iar noi, cei de la Visit Timișoara, vă ajutăm să vă găsiți locul în ea.
În spate e o comunitate care se implică: Centrul de Proiecte, hoteluri, restaurante, magazine locale, să nu uităm de Souvenir Station, magazinul nostru oficial, care are program extins special pentru vară.
Hai și tu. Vara asta, Timișoara are chef de prieteni.
Mai multe detalii
|
 |
Folclor fără frontiere: 35 de ansambluri din toată lumea vin la Timișoara
Festivalul Inimilor aduce în oraș, între 3 și 7 iulie, 35 de ansambluri din 14 țări, de pe patru continente. E un spectacol al diversității, al tradițiilor care călătoresc și aduc cu ele povești, costume, ritmuri și pași de dans ce unesc comunități și generații.
Parcul Rozelor devine locul central al întâlnirii, dar magia festivalului se răspândește și în cartiere, în piețe, pe străzi. Piața Unirii, Bastionul Theresia, cartierele orașului – toate vor simți energia dansului și a prieteniei. Va exista chiar și o expoziție senzorială de costume populare, gândită special pentru persoanele nevăzătoare.
Festivalul Inimilor nu e doar despre folclor. E despre libertate, apartenență și deschidere. A fost primul festival internațional organizat în România după Revoluția din 1989, iar de atunci, an de an, spune aceeași poveste: folclorul nu e trecut, e viu și ne aduce împreună. Întotdeauna.
Mai multe detalii
|
|
Calendar
Această secțiune cuprinde alte evenimente culturale desfășurate în Timișoara.
|
|
2
IUL |
 |
|
Candlelight: Tribute Queen
2 iulie, ora 19
Sala Capitol, bd. Loga 2
Concertele Candlelight aduc magia unei experiențe muzicale live, multisenzoriale, cum nu s-a mai văzut în Timișoara. Poți descoperi acum muzica de Tribute pentru Queen, sub lumina blândă a lumânărilor.
Mai multe detalii
|
|
2
IUL |
 |
|
Orgile cetății: La Stravaganza
2 iulie, ora 20
Biserica Notre Dame, bd. Dragalina 4
Începe a patra ediție a Festivalului Internațional „Orgile Cetății”. Evenimentul va aduce în prim-plan un recital de excepție susținut de Ansamblul de Clarinete „La Stravaganza”, sub bagheta dirijorului lect. univ. dr. Cosmin Hărșian.
Mai multe detalii
|
|
3
IUL |
 |
|
Tango Cultura: Asfalttango, dans în stradă
3 iulie, ora 20
str. Mărășești
Trecătorule, oprește-te și alătură-te nouă, celor îndrăgostiți de tango! În perioada 2-6 iulie, sunteți invitați la o nouă o ediție a proiectului Tango Cultura. Evenimentul din acest an se intitulează „Tangoul pentru trecătorii grăbiți”.
Mai multe detalii
|
|
4
IUL |
 |
|
Leonskaja, pe scena filarmonicii
4 iulie, ora 19
Filarmonica Banatul, bd. Loga 2
Stagiunea de concerte s-a încheiat oficial, dar Filarmonica Banatul continuă să aducă nume mari ale muzicii clasice pe scena Sălii Capitol. Vineri, 4 iulie, e invitată unadintre cele mai celebre pianiste ale zilelor noastre: Elisabeth Leonskaja.
Mai multe detalii
|
|
5
IUL |
 |
|
3 Sud-Est, în concert
5 iulie, ora 20
Bastionul Theresia
Cu peste 25 de ani de muzică, emoție și amintiri, 3 Sud Est aduce pe scena din inima Timișoarei piese care au marcat o generație. Sunteți invitați în Bastionul Maria Theresia, pentru un concert plin de nostalgie, energie și vibe bun.
Mai multe detalii
|
|
6
IUL |
 |
|
F1: Filmul
6 iulie
Cinema Timiș, ora 19,30
Sonny Hayes era un fenomen cu perspectivă promițătoare, până când un accident aproape i-a distrus cariera. 30 de ani mai târziu, lucrează ca șofer de curse private până când este abordat cu o nouă propunere de către fostul său partener.
Mai multe detalii
|
|
|
Alte evenimente
Această secțiune cuprinde alte evenimente culturale desfășurate în Timișoara.
|
Miercuri, 2 iulie
- Bienala Art Encounters, toate spațiile, ora 12
- Povești din inimă – expoziție etnografică, Centrul de Proiecte, ora 12
- Conversații cu alte specii: Dinu Bodiciu, Indecis – Bastion 3, ora 16
- Kontinental ’25, Cinema Studio, ora 18
- Festivalul Inimilor: parada costumelor, Catedrala Mitropolitană, ora 18,30
- Trivia Night #5, Scena, ora 18,30
- Miercuri facem rap #4 pres. by MCs United, D’arc pe Mal, ora 19
- A Touch of Forever – atelier creativ cu Livia Mateiaș și Ana Piparcă, artouching, ora 19
- Orgile cetății: Recital ansamblu de clarinete La Stravaganza, Biserica Catolică Notre Dame, ora 20
- Tango Cultura: Cinetango, film cu și despre tango, Casa Artelor, ora 20
- Cool Art Debate cu Mihai Toth, FABER, ora 20
- Festivalul Inimilor: Deschiderea Festivalului. Spectacol de gală, Parcul Rozelor, ora 20,30
- Festivalul Inimilor: Din Bihor în Alba Iulia. Invitați Ansamblul „Crișana” și Fabricio Alma Delgado (percuție), Piața Unirii, ora 21
- Vara mea târzie, Cinema Studio – pe terasă, ora 21,30
|
Joi, 3 iulie
- Bienala Art Encounters, toate spațiile, ora 12
- Conversații cu alte specii: Dinu Bodiciu, Indecis – Bastion 3, ora 16
- Anonim TM’s Evening Dance w. RIOOOOOOOOT, D’arc pe mal, ora 18
- Club de lectură. Cu cărțile pe / la scenă #6, Scena, ora 18,30
- Muzica Apusenilor, Cinema Victoria, ora 18,30
- Festivalul Inimilor: spectacol, Parcul Rozelor, ora 19
- Paperjam & Ruxandra (Los Angeles), În Spatele Casei, ora 19
- Sonar, The 80s Pub, ora 20
- Sora cea urâtă, Cinema Victoria, ora 20
- Stand-up comedy: Joia Comedianților, aethernativ, ora 20
- Festivalul Inimilor: Performance coregrafic Paraguay, Georgia, Slovacia, Piața Unirii, ora 21
- Milonga Malena – DJ Modus, Tango Malena, ora 21
|
Vineri, 4 iulie
- Bienala Art Encounters, toate spațiile, ora 12
- Conversații cu alte specii: Dinu Bodiciu, Indecis – Bastion 3, ora 16
- Discuție pornind de la Shaftesbury, Sensus communis, Cărturești Mercy, ora 18
- Bienala Art Encounters: Artist Walk cu Gavril Pop, Fundația Art Encounters, ora 18
- Vânătoarea de arici, Cinema Victoria, ora 18,30
- Dreams – Jurnalul primei iubiri, Cinema Timiș, ora 18,30
- Festivalul Inimilor: spectacol, Parcul Rozelor, ora 19
- Sleepin’ Insomnia x Closed Book, În Spatele Casei, ora 19
- Almodóvar în 5 decenii: Durere și glorie, Cinema Studio, ora 19
- Drag Revolution Festival, FABER, ora 19
- Seară de poezie #10, cu Miruna Todor și Alexandru Vălcăneanțu, Scena, ora 19
- Tango Cultura: Lecție deschisă pentru trecători grăbiți, Casa Artelor, ora 19
- Lansare de carte: 9 din 10 să plouă, Adrian Bodnaru, Cartea de Nisip, ora 19
- JazzX: Ioana x Soultrain, Piața Libertății, ora 20
- Concert Călin Bârcean, Porto Arte, ora 20
- Music Is Therapy, aethernativ, ora 20,30
- Fanfara, Cinema Victoria, ora 20
- Festivalul Inimilor: Performance coregrafic Thailanda, Polonia, Argentina, Piața Unirii, ora 21
- JazzX: New Fossils, Piața Libertății, ora 21
- După 28 de ani, Cinema Timiș, ora 21
- Tango Cultura: Milonga, Casa Artelor, ora 21
- Almodóvar în 5 decenii: Femei în pragul unei crize de nervi, Cinema Studio – pe terasă, ora 21,30
- Beat Rebellion by Popblock, FABER, ora 22
- JazzX: Jacob Banks, Piața Libertății, ora 22,30
- 1 More Dance@UNDE.music, Hamei, ora 23.30
- JazzX: Jam Session w/ YEITUEI, Reciproc, ora 00
|
Sâmbătă, 5 iulie
- JazzX: Tongue Fu w/ Theresa Lola & Keith Jarret, Strada Fără Nume, ora 10
- Curs de pictură și desen cu Flori Achim, Cărturești Mercy, ora 10
- Conversații cu alte specii: Dinu Bodiciu, Indecis – Bastion 3, ora 16
- Bienala Art Encounters, toate spațiile, ora 12
- Tango Cultural: Lecții de tango cu Alvaro Bravo, str. Mărășești 10, ora 13
- JazzX: Masterclass Béla Fleck, Centrul de Proiecte, ora 13
- JazzX: Masterclass Antonio Sanchez, Centrul de Proiecte, ora 13
- Focus, Habitat – Bastion 1, ora 16
- Ozi, vocea pădurii, Cinema Victoria, ora 16
- Festivalul Inimilor: Performance coregrafic Georgia și Slovenia, Atrium – Iulius Mall, ora 17
- Special Tour de France: Tripletele din Belleville, Cinema Studio, ora 17
- AnonimTM’s Boat Party, D’arc pe Mal, ora 17,30
- E timpul să vorbim despre consumul de droguri, Cinema Timiș, ora 17,30
- Dacă recunoști, te-ai fript, Cinema Victoria, ora 18
- Festivalul Inimilor: spectacol, Parcul Rozelor, ora 19
- Practica del Alma, Tango del Alma, ora 19
- Almodóvar în 5 decenii: Volver, Cinema Studio, ora 19
- Bienala Art Encounters: Performance Manuel Pelmuș: Two times după Mladen Stilinović (extended), toate spațiile, ora 19
- JazzX: Amphitrio, Piața Libertății, ora 20
- Kontinental ’25, Cinema Victoria, ora 20
- Tango Cultura: Asfalttango, dans stradal, Casa Artelor, ora 20
- Bastion by Merlin: Concert 3 Sud Est, Bastionul Theresia, ora 20
- The End, Cinema Timiș, ora 20
- Atemporal w/ RoNi, aethernativ, ora 20,30
- Festivalul Inimilor: Performance coregrafic Serbia, Spania, Macedonia, Piața Unirii, ora 21
- JazzX: Adi Oasis, Piața Libertății, ora 21
- Tango Cultura: Milonga la galeria, Casa Artelor, ora 21
- Almodóvar în 5 decenii: Totul despre mama mea, Cinema Studio – pe terasă, ora 21,30
- After Dark w/ DJ Magda, FABER, ora 22
- The Sound of Generations, no name beach, ora 22
- JazzX: Bela Fleck, Edmar Castañeda & Antonio Sanchez Trio, Piața Libertății, ora 22,30
- Summer K-Pop Night, Nightsky, ora 22,30
- JazzX: Jam Session w/ The Philharmonic, Reciproc, ora 00
|
Duminică, 6 iulie
- Turul podurilor de pe Bega, Parcul Uzinei, ora 9
- JazzX: Tongue Fu w/ Cecilia Knapp & Gecko, Strada Fără Nume, ora 10
- Mega-târg de adopții, FITT, ora 10
- Bienala Art Encounters, toate spațiile, ora 12
- Tango Cultura: lecții de tango cu Alvaro Bravo, str. Mărășești 10, ora 13
- JazzX: Masterclass The Philharmonik, Centrul de Proiecte, ora 13
- Leneși pe roți, Cinema Victoria, ora 16
- Bienala Art Encounters: Sunday Tours #5, toate spațiile, ora 16
- Pro Musica. Vreme trece, vreme vine, Cinema Timiș, ora 17,30
- Elio, Cinema Victoria, ora 18
- Cinemateca Itinerantă: Duminică la ora 6, Cinema Studio, ora 18
- Festivalul Inimilor: spectacol de închidere, Parcul Rozelor, ora 19
- F1: Filmul, Cinema Timiș, ora 19,30
- JazzX: Zaharenco, Piața Libertății, ora 20
- Almodóvar în 5 decenii: Mame paralele, Cinema Studio, ora 20
- Tango Cultura: Asfalttango, dans stradal, Casa Artelor, ora 20
- Sub acoperire, Cinema Victoria, ora 20
- Bastion by Merlin: Concert Abra, Bastionul Theresia, ora 20
- Festivalul Inimilor: Performance coregrafic Bulgaria, Slovenia, Grecia, Piața Unirii, ora 21
- JazzX: Meshell Ndegeocello, Piața Libertății, ora 21
- Tango Cultura: Milonga la galerie, Casa Artelor, ora 21
- JazzX: The Philharmonik, Piața Libertății, ora 22,30
|
|
Ți-a plăcut ce ai citit? Ajută-ne să creștem comunitatea și trimite linkul de abonare mai departe.
Primește săptămânal aceste evenimente prin e-mail! |