Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Vreme rece, ploi şi vânt în toată țara; ninsori la peste 1.700 metri

ANM a emis o informare de ploi importante cantitativ, ninsori viscolite la altitudini mari, intensificări de vânt şi vreme rece, valabilă până joi seara.

Vreme rece, ploi şi vânt în toată țara; ninsori la peste 1.700 metri
Foto: pexels.com

Articol de Radio Timișoara, 5 octombrie 2025, 17:05

Potrivit meteorologilor, din noaptea de duminică spre luni până joi seara, aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga ţară.

Cantităţile de apă vor fi însemnate şi se vor acumula 25 – 50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea şi Moldova, 70 – 100 l/mp, în special de luni seară (6 octombrie) şi până miercuri dimineaţa (8 octombrie).

În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în timp ce marţi (7 octombrie) va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă.
Temporar, vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte şi pe arii restrânse în rest, cu viteze, în general, de 45 – 55 km/h, iar în cea mai mare parte a Munteniei, în Dobrogea, în centrul şi sudul Moldovei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, de peste 60 – 70 km/h.

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, în general cu temperaturi maxime cuprinse între 12 şi 18 grade şi minime între 3 şi 12 grade, informează Administrația Națională de Meteorologie.

 

Vremea în vestul țării
Meteo sâmbătă, 30 mai 2026, 07:58

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea se va încălzi și va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și noaptea, când pe...

Vremea în vestul țării
Vremea în Banat și Crișana
Meteo miercuri, 27 mai 2026, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi în general călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona Munților Apuseni în cursul serii și al nopții,...

Vremea în Banat și Crișana
Vremea în vestul țării
Meteo marți, 26 mai 2026, 04:50

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza la munte. Vântul va sufla slab...

Vremea în vestul țării
Vremea în Banat și Crișana
Meteo luni, 25 mai 2026, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi în general frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin în cursul nopții. După-amiaza, izolat, îndeosebi în...

Vremea în Banat și Crișana
Meteo duminică, 24 mai 2026, 04:50

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea va fi în general frumoasă mai ales în zona de câmpie, unde cerul va fi variabil. În zona de munte și în sudul Banatului,...

Vremea în vestul țării
Meteo sâmbătă, 23 mai 2026, 04:50

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale datei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și în...

Vremea în Banat și Crișana
Meteo vineri, 22 mai 2026, 04:50

Vremea în vestul țării

Astăzi, vremea va fi în general instabilă în zonele de munte, unde vor fi înnorări temporar accentuate, local averse și descărcări...

Vremea în vestul țării
Meteo joi, 21 mai 2026, 10:47

Vremea în Banat și Crișana

Pe arii restrânse, mai ales în zonele de munte, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări...

Vremea în Banat și Crișana