Vremea în Banat și Crișana
Astăzi, vremea va fi relativ caldă pentru această perioadă, dar cerul se va înnora treptat.
Articol de Radio Timișoara, 7 noiembrie 2025, 04:50
Ziua, va ploua pe arii restrânse mai ales în sudul Banatului și la munte. Noaptea aria ploilor se va extinde în majoritatea regiunii, iar la munte, la altitudini mari precipitațiile vor fi mixte. Izolat, în sudul Banatului și la munte cantitățile cumulate de apă vor depăși 10 l/mp.
Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și pe crestele montane. Izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 17 grade, iar cele minime între 4 și 9 grade.
Mâine, vremea va fi în general închisă și umedă. Cerul va fi mai mult noros și va ploua pe arii extinse. La munte, la altitudini mari vor fi precipitații mixte. Izolat cantitățile cumulate de apă vor fi mai însemnate.
Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări trecătoare în sudul Banatului și zona montană aferentă. Izolat vor fi condiții de ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 16 grade, iar cele minime între 6 și 10 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.