Trafic restricționat în nordul Timișoarei pentru lucrări la rețeaua de apă
Timp de două săptămâni traficul rutier se va desfășura cu restricții în intersecția dintre Calea Sever Bocu și strada Divizia 9 Cavalerie.
Articol de Radio Timișoara, 22 noiembrie 2025, 08:50
Circulația rutieră va fi restricționată timp de două săptămâni la intersecția dintre Calea Sever Bocu și strada Divizia 9 Cavalerie.
Restricționarea traficului rutier este necesară în vederea înlocuirii conductei de apă potabilă pe Calea Sever Bocu, pe tronsonul cuprins între strada Amurgului și strada Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Măsura a fost avizată de comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara, la solicitarea Aquatim.