AUDIO / Eroii uitați ai băncilor timișorene (I) – Tony Cargnelli
Primul episod al serialului dedicat antrenorilor din fotbalul timișorean în perioada interbelică ne prezintă povestea italo-austriacului Tony Cargnelli. Trecut pe la Poli și C.A.T., a ajuns ulterior să cucerească „Il Scudetto” cu AC Torino și Internazionale Milano.
Articol de Gabriel Toth, 27 decembrie 2025, 13:00
În vara lui 1926, la Timișoara sosea un tip scund, îndesat, cu părul lins dat pe spate. Nu rupea nicio boabă în românește. Se descurca în schimb excelent în germană, pe care o vorbea cu un accent exotic, mediteranean.
Era Tony Cargnelli, un vienez cu origini italiene, în vârstă de 37 de ani. Nu cu multă vreme în urmă, își agățase ghetele în cui, după o carieră destul de prestigioasă ca atacant, care l-a purtat pe la Vienna Cricketer, Germania Schwechat și Wiener AF. Grație prestațiilor sale, în 1909, „prinsese” și o selecție într-un amical între statele conducătoare ale imperiului, Austria – Ungaria 1-1.
Își începuse de curând cariera de antrenor în Germania, la VfB Mühlburg, un club care în 1952 avea să fuzioneze cu FC Phönix, pentru a rezulta Karlsruher SC.
La Timișoara, venise la solicitarea C.A.T.-ului, care miza pe expertiza sa în încercarea de a detrona marea rivală locală, Chinezul. În 1925-1926, „atleticii” terminaseră campionatul districtual pe locul 2, la trei puncte în urma „violeților”, care au ajuns din nou în faza națională și s-au aureolat cu un nou titlu de campioană a României, al cincilea la rând! Dar nu e întotdeauna pentru cine se pregătește…
În timp ce cutreiera terenurile de fotbal ale Timișoarei, Tony Cargnelli a ajuns, inevitabil, și pe arena „Patria”, aflată după toate probabilitățile în zona pasajului Popa Șapcă de azi. Acolo se pregăteau, mai mult după ureche, foarte tinerii jucători ai Politehnicii. L-a frapat însă devotamentul și conștiinciozitatea cu care se pregăteau. Așa încât, s-a decis să le întindă o mână de ajutor.
A solicitat conducerii C.A.T.-ului să-i îngăduie să conducă și antrenamentele Politehnicii, în timpul liber, iar alb-verzii au acceptat fără să stea prea mult pe gânduri. În fond, cu ce le-ar fi putut încurca socotelile? Fixația „atleticilor” era Chinezul, care trebuia doborât prin orice mijloace, nu Politehnica, o echipă fără resurse și fără teren propriu, care a rămas cu chiu, cu vai, în prima categorie din „District”.
Cargnelli s-a ocupat însă de „studenți” – în realitate, cei mai mulți erau liceeni. A făcut ceea ce numim azi „individualizare”: a încercat să le perfecționeze tehnica de lovire a balonului, să-i învețe să își utilizeze propriile calități fizice și să-i orienteze corect în teren. Familiarizat cu toate curentele care se „purtau” la echipele din Europa centrală, „Mister” Tony a putut la rândul său să-și testeze propriile capacități, să experimenteze, să se „joace”, având mână liberă.
„Toate secretele fotbalului, de la el le știu” – își amintea, peste decenii, viitorul internațional Vasile Deheleanu, aflat printre puștii Politehnicii atunci, în 1926. „Cât a stat la noi, vreo nouă luni, ne-a învățat abecedarul fotbalului: de la biomecanica lovirii mingii, la stop și pas. L-a luat pe fiecare în parte și i-a explicat, cu ajutorul tălmaciului, ce și cum să facă, îl supunea la un test. Pe măsură ce treceam testul, era tot mai radios la față și se bucura că are jucători așa buni”.
Iar antrenamentele făcute sub întrumarea unui tehnician „calificat”, au dat imediat roade. În sezonul 1926-1927, Politehnica a fost aproape de a produce un veritabil cutremur în fotbalul timișorean, terminând campionatul pe locul 2, la un singur punct de Chinezul!
Memorabil a fost derby-ul cu multipla campioană națională, din 27 februarie 1927, încheiat la egalitate, 2-2. Chiroiu a marcat pentru Poli primele două goluri ale partidei, iar alb-violeții au egalat cu mare greutate, prin „punctele” semnate de Bundi și Ognianov.

O fotografie de grup a echipelor Politehnica și Chinezul, înaintea unui meci direct, în 1926. Sursa: druckeria.ro
O situație cu adevărat ciudată s-a petrecut întâlnirea directă cu C.A.T., tocmai echipa care îl plătea, de fapt, pe Tony Cargnelli. Rememorează același Vasile Deheleanu: „Cargnelli a venit la noi să ne sfătuiască cum să marcăm, iar pe adversari îi învăța cum să ne marcheze nouă”. Iar în final, Poli a fost câștigătoare!
Așadar, Tony Cargnelli nu a fost doar primul antrenor străin din istoria lui Poli (și a rămas singurul până în toamna lui 2000, când pe bancă se așeza un alt vorbitor al limbii lui Dante, Lorenzo Rubinacci). A fost, pur și simplu, primul antrenor al grupării studențești.
În vara lui 1927, Tony Cargnelli a părăsit Timișoara și a ajuns în capitala Piemontului, unde avea să-și stabilească reședința până la sfârșitul vieții.
A preluat-o pe AC Torino și, în chiar primul sezon, a reușit să cucerească „Il Scudetto”. Primul din cele șapte care stau în vitrina formației „granata”. A primit pe mână o echipă stelară, dar mereu în căutarea cadenței.
În linia de înaintare, Cargnelli s-a bazat pe „Il Trio delle meraviglie” (trio-ul minunilor) format din Gino Rossetti, Julio Libonatti și carismaticul Adolfo Baloncieri.
Cum arăta „Il Torino di Cargnelli”? Pe site-ul toronews.net se găsește o mărturie prin care îl putem cunoaște mai bine pe primul antrenor al lui Poli: „Etala un fotbal ofensiv, bazat pe forță fizică, cu un joc capabil să exprime talentul individual al fiecărui jucător în cel mai bun mod posibil. Cu un ochi pe tactică și celălalt pe pregătirea fizică: antrenamentele de la «Toro» țineau pasul cu marile echipe europene ale momentului, chiar dacă simpla lecturare a așezărilor ne stârnește astăzi zâmbete. Cargnelli, în ciuda faptului că terenul era doar un patinoar ornat cu nisip, își chema băieții la treabă începând de marți. Exerciții de gimnastică, sesiuni atletice, ture de alergare, exerciții, băi cu aburi și masaje. Ziua următoare, și mai multă muncă! Câteva ture de teren, mai multe elemente de gimnastică, apoi 45 de minute de joc împotriva rezervelor”.
Ghidată de Cargnelli, „Toro” a devenit campioană în 1928 și s-a ales cu argintul în anul următor, pierzând finala din Divizione Nazionale în fața celor de la Bologna.
După acest insucces, a părăsit banca lui Torino, unde avea să se mai întoarcă în două rânduri: 1934-1936 – mandat încununat cu un triumf în Coppa Italia – și 1940-1942, când a pus bazele celei mai strălucitoare generații din istoria clubului, de cinci ori câștigătoare a „Il Scudetto” în acel deceniu!
Cargnelli e în galeria celor mari și la Inter, un club incomparabil mai mare decât „Toro”. Cu nerrazuri, care în acei ani se numeau Ambrosiana, a câștigat un titlu, în 1940, iar cu un an în urmă ridicase deasupra capului și Coppa Italia. Iar sub comanda sa, la Milano, s-a aflat, printre alți coloși, și Giuseppe Meazza!
Despre „istețul Tony” își amintesc cu drag și fanii lui Foggia, echipă pe care a promovat-o în Divizione Nazionale în 1933. Iar printre echipele care figurează în palmaresul său se mai numără Palermo, Bari, Lucchese, Bologna și chiar Lazio!
S-a retras din antrenorat în 1951, de pe banca echipei Alessandria Calcio. A ieșit din lumea fotbalului și s-a întors în căminul său, la Torino, unde mai putea fi văzut „biciclind” pe străzile orașului (de altfel, ciclismul a fost una dintre marile lui pasiuni, iar unii apropiați susțin chiar că a fost prima sa iubire în domeniul sportului!).
S-a stins din viață pe 27 iunie 1974, la vârsta de 85 de ani.
Episodul dedicat lui Tony Cargnelli, realizat de Gabriel Toth și difuzat în ediția de astăzi a emisiunii Arena Radio, poate fi ascultat aici: