Noi trenuri electrice Alstom, recepționate oficial. Timișoara, inclusă pe rutele interregionale
Garniturile fac parte dintr-un contract finanțat din fonduri europene și vor circula pe cinci rute naționale, inclusiv pe traseele care leagă Timișoara de București.
Articol de Radio Timișoara, 7 februarie 2026, 14:24
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a făcut recepția preliminară a două noi garnituri produse de Alstom. Trenurile sunt ultimele dintr-o primă serie de 12 rame electrice interregionale care vor fi predate către CFR Călători.
Contractul, semnat în 2022 și finanțat din fonduri europene, prevede livrarea a 37 de astfel de trenuri moderne.
Noile garnituri vor circula pe cinci rute naționale, dintre care două includ Timișoara: ruta București – Brașov – Sighișoara – Alba Iulia – Deva – Arad – Timișoara și ruta București – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Timișoara – Arad.
Proiectul este derulat în două etape, sub coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.