Lucrările din Piața Traian încep în martie. Contractul a fost semnat de primarul Timișoarei
Primăria Timișoara dă startul celui mai amplu proiect de regenerare urbană din cartierul Fabric. Contractul pentru modernizarea Pieței Traian și a străzilor adiacente a fost semnat, iar lucrările vor începe luna viitoare.
Articol de Radio Timișoara, 26 februarie 2026, 17:59
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de execuție pentru lucrările de regenerare urbană din zona Pieței Traian, investiție care vizează transformarea cartierului Fabric într-un al doilea centru al orașului.
Șantierul este programat să înceapă în luna martie, iar administrația locală va organiza o întâlnire cu locuitorii din zonă pentru a prezenta etapele lucrărilor.
„După mai multe contestații, avem în sfârșit contract semnat și ne putem apuca de șantier. Regenerarea zonei Traian e un proiect foarte așteptat de timișoreni. Este cel mai ambițios proiect de regenerare urbană al Timișoarei. Intervenim pe o suprafață de 6 hectare de spațiu public: străzi, piețe, unde păstrăm identitatea istorică a zonei, dar o aducem prin calitatea intervențiilor în secolul XXI. Sunt încrezător că la finalul proiectului, Timișoara va avea în zona Traian un al doilea centru al orașului, cu spațiu public de calitate, viu și modern, care pune în valoare frumusețea istorică a cartierului”, spune primarul Dominic Fritz.
Lucrările vor fi realizate etapizat, pentru a reduce disconfortul pentru locuitori și comercianți, și vizează reabilitarea a aproximativ 60.000 de metri pătrați de spațiu public. Proiectul prevede refacerea străzilor degradate, înlocuirea liniilor de tramvai și a rețelelor edilitare vechi, dar și extinderea zonelor verzi prin plantarea a 355 de arbori.
Intervențiile se vor desfășura pe mai multe artere din cartierul Fabric, printre care bulevardul 3 August 1919, străzile Ion Luca Caragiale, Dacilor, Anton Pann, Petre Ispirescu, Ștefan cel Mare și Zăvoi.
Lucrările, estimate să dureze 24 de luni, vor fi executate de asocierea PORR Construct SRL – Electroechipament Industrial SRL.
Valoarea contractului este de 109,5 milioane de lei, fără TVA, iar valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 34 de milioane de euro. Din această sumă, peste 14 milioane de euro provin din fonduri europene nerambursabile, atrase prin Programul Regional Vest 2021–2027.