Tânăr rănit cu cuțitul într-o benzinărie din Jimbolia
Un tânăr a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat într-o benzinărie din Jimbolia. Incidentul ar fi avut loc pe fondul consumului de alcool.
Articol de Radio Timișoara, 29 martie 2026, 12:40
Tânărul a fost rănit cu un cuțit în zona abdomenului, în această dimineață, într-o benzinărie din Jimbolia.
Polițiștii au fost alertați în jurul orei 5 și au stabilit că incidentul s-ar fi produs în urma unui conflict spontan, izbucnit pe fondul consumului de alcool.
Potrivit anchetatorilor, victima ar fi fost atacată de un bărbat în vârstă de 51 de ani, care ar fi folosit un obiect ascuțit-înțepător.
Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar agresorul a fost dus la sediul poliției pentru audieri.
Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale.