Timișoara și Aradul, la turneul final
Două dintre cele opt echipe din vestul țării care se vor lupta pentru titlul național de handbal, juniori 1, sunt din vestul țării. SCM Politehnica Timișoara a obținut calificarea pe teren propriu, iar HC Beldiman Arad a jucat în turneul de la Zalău.
Articol de Adrian Schindarli, 6 aprilie 2026, 08:36 / actualizat: 6 aprilie 2026, 9:40
Timișorenii au reușit trei victorii din trei partide: 38-34 cu LPS Suceava, 32-31 cu CSS Odorheiu Secuiesc și 47-25 cu Academia Junior Ploiești. Din această grupă s-au mai calificat la turneul final cei de la CSS Odorheiu Secuiesc.
Bănățenii (antrenați de Horvath Atilla și Dan Morar) au dat MVP-ul turneului: Mihai Proca, dar și alți trei jucători în echipa turneului: extrema stângă Alexandre Moreau, interul dreapta Vlad Codru (încă junior 2) și pivotul Andrei Brichisală.
Arădenii au învins Dinamyc Zalău (37-35) și CSS HC Sibiu (29-25), în primele două zile, și au cedat cu câștigătoarea grupei, TEC București, 40-28. Cei mai buni marcatori ai echipei antrenate de George și Adrian Beldiman au fost Raul Surovciak (36, în total, 16 în primul meci), Robert Beldiman (23), Cezar Idita (10).

Foto: Facebook Handbal Club Beldiman Arad
HC Beldiman Arad a ocupat locul secund și a urcat în turneul final ce va avea loc în perioada 6-10 mai. Gazda turneului F8 va fi stabilită pe bază de licitație.
Celelalte șase participante sunt: CSU Suceava, Potaissa Turda, HC Buzău, Dinamo București, TEC București și CSS Odorheiu Secuiesc.