Câte 45 de puncte pe repriză pentru SCM Timișoara
În ultima etapă a turului din Liga de Rugby, SCM Timișoara a obținut o victorie fără drept de apel în fața Universității Cluj.
Articol de Gabriel Toth, 16 mai 2026, 14:23
Bănățenii s-au impus cu 90-5 pe terenul din Ronaț, într-un meci în care au marcat câte 45 de puncte pe repriză.
După șapte minute, scorul era deja 21-0 pentru Timișoara, grație eseurilor lui Simionescu, Archvadze și Neagu, toate transformate de Archvadze.
Clujul a dat singura sa replică consistentă în minutul 18, prin eseul lui Pandrea, care nu a dereglat însă mecanismul ofensiv al Timișoarei. Până la pauză, Chibuwe, Altinok și Simionescu au mai semnat eseuri, două dintre ele fiind transformate de Archvadze, astfel că la cabine s-a intrat la scorul de 45-5.
În partea secundă, ardelenii nu au mai reușit să puncteze pe tabelă. În schimb, Timișoara nu a scăzut deloc ritmul și a reușit alte 45 de puncte. Au fost șapte eseuri – Bălan 2, Ciurciun 2, Archvadze, Perici și A. Mureșan, plus cinci transformări, semnate de Boldor (3) și Bălan (2).
SCM Timișoara își păstrează locul secund în Liga de Rugby. Urmează restanța cu CSM Știința Baia Mare, programată vinerea viitoare, de la ora 15.00. Cele două echipe ar fi trebuit să se întâlnească în prima etapă, exact în ziua în care au disputat Supercupa României.