Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Protest al grefierilor: activitatea din instanțe și parchete, suspendată până la prânz

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de prevederile viitoarei legi a salarizării și avertizează că aceasta ar putea duce la înghețarea veniturilor pentru următorii ani.

Protest al grefierilor: activitatea din instanțe și parchete, suspendată până la prânz
Foto: AI

Articol de Radio Timișoara, 4 iunie 2026, 10:17

Activitatea instanțelor și parchetelor din România este afectată de un protest al personalului auxiliar de specialitate și conex din sistemul judiciar. Personalul auxiliar de specialitate și conex din sistemul judiciar protestează joi față de prevederile proiectului noii legi a salarizării.

Potrivit Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial, activitatea în instanțe și parchete este suspendată în intervalul orar 8:00 – 12:00.

Sindicaliștii susțin că proiectul de lege aflat în dezbatere nu ține cont de revendicările formulate de angajații din sistem și menține mecanisme care au generat, în trecut, litigii salariale și costuri suplimentare pentru stat.

Reprezentanții protestatarilor afirmă că personalul auxiliar nu a beneficiat de majorări salariale reale în ultimul deceniu, iar corectarea unor inechități s-a făcut doar prin hotărâri judecătorești definitive.

Aceștia avertizează că actuala formă a legii salarizării ar putea conduce la o nouă perioadă de înghețare a salariilor pentru următorii cinci ani.

Consultările privind familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție” sunt programate să aibă loc în cursul zilei de joi.

 

 

Mansarda şi acoperişul unei case din Petroşani, distruse de un incendiu
Social luni, 1 iunie 2026, 11:53

Mansarda şi acoperişul unei case din Petroşani, distruse de un incendiu

Mansarda şi acoperişul unei case din municipiul Petroşani au fost cuprinse, luni dimineaţa, de un incendiu ce a fost declanşat, cel mai...

Mansarda şi acoperişul unei case din Petroşani, distruse de un incendiu
Trei persoane au ajuns la spital după un accident în Timiș
Social luni, 1 iunie 2026, 11:41

Trei persoane au ajuns la spital după un accident în Timiș

Pompierii timișeni au fost solicitați să intervină, în jurul orei 08:35, pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor de prevenire...

Trei persoane au ajuns la spital după un accident în Timiș
Adolescent de 16 ani, mort după ce a fost lovit de o mașină în Dumbrăvița
Social luni, 1 iunie 2026, 09:47

Adolescent de 16 ani, mort după ce a fost lovit de o mașină în Dumbrăvița

Un adolescent în vârstă de 16 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din Dumbrăvița. Tragedia s-a produs...

Adolescent de 16 ani, mort după ce a fost lovit de o mașină în Dumbrăvița
Cursa Rățuștelor ia startul pe Bega pe 1 iunie. Fondurile strânse merg către Spitalul „Louis Țurcanu”
Social duminică, 31 mai 2026, 21:39

Cursa Rățuștelor ia startul pe Bega pe 1 iunie. Fondurile strânse merg către Spitalul „Louis Țurcanu”

Aproape 5.700 de rățuște de cauciuc sunt pregătite să ia startul în Cursa Rățuștelor de pe Bega, eveniment caritabil organizat la Timișoara...

Cursa Rățuștelor ia startul pe Bega pe 1 iunie. Fondurile strânse merg către Spitalul „Louis Țurcanu”
Social duminică, 31 mai 2026, 16:20

25 de ani de la revenirea Familiei Regale la Săvârșin

Pe 1 iunie se împlinesc 25 de ani de la revenirea Familiei Regale la Domeniul Regal de la Săvârșin, unul dintre cele mai importante repere...

25 de ani de la revenirea Familiei Regale la Săvârșin
Social duminică, 31 mai 2026, 11:52

Femeie rănită într-un incendiu izbucnit într-un apartament din Timișoara

Un incendiu a izbucnit, în jurul orei 09:35, într-un apartament situat la etajul al doilea al unui imobil de pe strada Rusu Șirianu nr. 31 din...

Femeie rănită într-un incendiu izbucnit într-un apartament din Timișoara
Social duminică, 31 mai 2026, 08:52

Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Rusaliile

Rusaliile reprezintă una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin, fiind prăznuită la cincizeci de zile după Învierea...

Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Rusaliile
Social sâmbătă, 30 mai 2026, 09:28

Incendiu puternic la o casă din Brestovăț

Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, la o locuință din satul Brestovăț, județul Timiș. Alarma a fost dată în jurul orei...

Incendiu puternic la o casă din Brestovăț