Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța făcea parte dintr-o operațiune militară ucraineană
Potrivit președintelui, în total patru drone maritime au ieșit de sub control în urma acțiunilor de război electronic ale Rusiei și s-au autodetonat, fără a provoca victime sau pagube semnificative.
Articol de Radio Timișoara, 5 iunie 2026, 21:00
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat vineri că drona marină care a explodat în Portul Constanța era implicată într-o operațiune militară ucraineană desfășurată în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
„Drona marină care a explodat în această dimineaţă în Portul Constanţa făcea parte, alături de alte mijloace similare de luptă, dintr-o operaţiune militară condusă de Ucraina împotriva agresiunii ruse. Forţele ucrainiene au pierdut controlul asupra respectivelor mijloace ca urmare a acţiunilor de război electronic întreprinse de Rusia”, a transmis președintele într-o postare pe Facebook.
Șeful statului consideră că incidentul reprezintă o consecință directă a conflictului din regiune.
Potrivit acestuia, informațiile furnizate de autoritățile ucrainene au permis evacuarea preventivă a zonelor aflate în pericol.
„Informaţii primite în cursul dimineţii de la partea ucraineană au permis evacuarea zonei cu risc de explozie. În acest moment, toate cele patru drone marine ieşite de sub controlul forţelor militare ucrainene s-au autodetonat. Pe lângă drona care s-a autodistrus în portul Constanţa, o a doua s-a autodetonat, sub monitorizarea Gărzii de Coastă, în largul Portului Constanţa, iar alte două drone au explodat la circa 145 de km est de Constanţa”, a precizat Nicușor Dan.
Președintele a subliniat că niciuna dintre drone nu a provocat victime și că nu există pericole pentru populație sau infrastructura națională.
„Pe parcusul întregii zile, am fost permanent în contact cu toate instituţiile implicate. De asemenea, există o comunicare directă între Administraţiile Prezidenţiale din România şi Ucraina şi, în egală măsură, MApN, SRI, MAI şi MAE au menţinut un contact operativ şi eficient cu partea ucraineană şi cu partenerii din UE şi NATO”, a mai transmis șeful statului.
Forțele Navale ale Ucrainei au confirmat că au pierdut controlul asupra unei ambarcațiuni fără echipaj în timpul unei misiuni desfășurate în Marea Neagră, ca urmare a acțiunilor de război electronic ale forțelor ruse.
În contextul incidentului, autoritățile au dispus evacuarea preventivă a plajelor de pe litoralul românesc. Peste o mie de persoane au fost îndepărtate temporar din zonele de risc, cele mai multe din stațiunile Costinești, Eforie și Mangalia.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta Tulcea a precizat că măsurile au avut un caracter exclusiv preventiv și a făcut apel la populație să respecte indicațiile autorităților și să se informeze doar din surse oficiale.