Percheziţii la Timișoara într-un dosar de evaziune fiscală
Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 120.000 de lei.
Articol de Radio Timișoara, 8 iunie 2026, 16:17 / actualizat: 8 iunie 2026, 20:18
Poliţiştii timişeni au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar de evaziune fiscală în formă continuată, prejudiciul fiind de peste 120.000 de lei.
Potrivit Poliției Timiş, percheziţiile au avut loc în cadrul operaţiunii Jupiter, fiind efectuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2019 – 2024, administratorul unei societăţi comerciale din Timişoara ar fi omis să înregistreze, în tot sau în parte, în evidenţele contabile, veniturile obţinute din comercializarea mai multor categorii de mărfuri, spun anchetatorii.
Astfel, prin activitatea infracţională, bărbatul de 32 de ani ar fi cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 120.113 lei.
În urma percheziţiilor efectuate, au fost ridicate înscrisuri pentru administrarea probatoriului în cauză