Asistent medical din Timiș, trimis în judecată pentru trafic de influență
Potrivit procurorilor, bărbatul ar fi susținut că poate interveni pe lângă medicul șef al secției pentru continuarea spitalizării pacientului.
Articol de Radio Timișoara, 14 august 2026, 13:39
Un asistent medical a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, fiind acuzat că ar fi pretins 900 de euro de la aparținătorul unui pacient internat la Spitalul de Psihiatrie Gătaia.
Banii ar fi fost solicitați pentru ca asistentul medical să intervină pe lângă medicul șef al secției, care are atribuții în ceea ce privește oportunitatea continuării spitalizării pacientului.
“Intervenţia viza continuarea spitalizării acestui pacient. S-a creat, astfel, falsa impresie că funcţionarii publici din cadrul spitalului îşi exercită atribuţiile de serviciu în funcţie de solicitările realizate în afara cadrului legal de către terţe persoane”, arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Timiș, iar inculpatul va fi judecat sub măsura controlului judiciar.
Trimiterea în judecată reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție.