David Popovici intră în istorie! A treia „dublă” consecutivă la Campionatele Europene
David Popovici a cucerit, în această seară, a doua medalie de aur la Campionatele Europene de natație de la Paris.
Articol de Gabriel Toth, 14 august 2026, 19:47
Românul s-a impus în proba de 200 de metri liber, cu timpul de un minut, 44 de secunde și 15 sutimi – la 40 de sutimi de lituanianul Navikonis și la 72 de sutimi de principalul contracandidat, britanicul James Guy.
De altfel, el devine primul sportiv din istorie care reușește „dubla”, la 100 și 200 de metri liber, la trei ediții consecutive ale competiției continentale.
David Popovici a câștigat aurul în aceste probe și la precedentele două ediții de Campionat European, Roma 2022 și Belgrad 2024.
Vă amintesc, miercuri, Popovici a cucerit aurul continental, pentru a treia oară la rând, la 100 de metri liber.