Selecțiuni de la Festivalul “Din comoara satului” la Radio Timișoara
Ediția din acest an a Festivalului – Concurs “Din comoara satului” de la Ghiroda încununează activitatea de promovare a culturii tradiționale în spațiul bănățean a Asociației Pro Datina.
Articol de Daniela Bacila, 25 august 2026, 13:24
Concursul soliștilor vocali a adus pe scenă 13 concurenți din județele Alba, Bihor, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți și Timiș.
Cinci perechi de dansatori s-au întrecut în execuția unor dansuri reprezentative pentru Câmpia Timișeană, continuând ideea organizatorilor de a promova și solistica în dans.
Un spectacol de înaltă ținută artistică. S-a făcut remarcată rigurozitatea în pregătirea unui acompaniament adecvat al Tarafului Pro Datina condus de prof. Adrian Scorobete.
Rezultatele concursului la secțiunea soliști vocali:
Trofeul Festivalului: Daniel Breban – Maramureș
Premiul I: Bianca Popa – Bihor
Premiul al II-lea: Maria Șaptebani – Mehedinți
Premiul al III-lea: Daria Cojocaru – Gorj
Mențiune: Octavian Duruț – Caraș-Severin
Premiul special “Dumitru Constantin”: Iasmina Moacă – Timiș
Premiul special Asociația “Pro Datina”: Mihai Gabriel Ciobanu – Mehedinți
Joi, 27 august, de la ora 10:00, vă prezentăm selecțiuni din concursul Festivalului “Din comoara satului” – 2026.
Ne puteți urmări pe AM 630 kHz și online pe www.radiotimisoara.ro
Foto: Daniela Băcilă și Asociația Pro Datina













