32 de școli din Arad nu au autorizație sanitară înainte de începerea cursurilor
Cele mai multe școli sunt în mediul rural, iar principalele probleme țin de lipsa apei potabile, grupurile sanitare necorespunzătoare și starea clădirilor. Numărul este, totuși, în scădere față de anii anteriori.
Articol de Radio Timișoara, 25 august 2026, 23:13
32 de clădiri ale unităților de învățământ din județul Arad funcționează fără autorizație sanitară, potrivitDirecției de Sănătate Publică Arad. Alte cinci clădiri sunt în curs de autorizare.
În evidențele DSP Arad se află 503 clădiri școlare. Printre principalele motive pentru care unele dintre acestea nu au primit autorizația sanitară se numără lipsa apei potabile, numărul insuficient de toalete, lipsa cabinetelor medicale, precum și necesitatea unor lucrări de reparații, parțiale sau totale.
Situația este în ușoară îmbunătățire față de anii trecuți. La sfârșitul lunii august 2025, 35 de clădiri școlare nu aveau autorizație sanitară, iar în 2024 erau 40. În 2018, numărul acestora ajungea la 84.
În ceea ce privește securitatea la incendiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad are în evidență 609 clădiri de învățământ. Dintre acestea, 90 au autorizație de securitate la incendiu, 87 nu sunt autorizate, dar dețin aviz de securitate la incendiu, iar 432 nu necesită autorizare.