Confiscarea autoturismului pentru conducere fără permis, posibil precedent
Avocatul timișorean Adrian Stan spune că măsura ar putea fi aplicată și în situații de conducere cu permisul suspendat.
Articol de Radio Timișoara, 5 septembrie 2026, 08:59
Confiscarea mașinii într-un caz de conducere fără permis, o hotărâre în premieră luată de Curtea de Apel Cluj, ar putea fi folosită ca precedent în situații similare, semnalează avocatul timișorean Adrian Stan.
Cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, avocatul Stan, susține că decizia luată de judecătorii clujeni ar putea fi folosită de acum înainte ca jurisprudență în infracțiuni în domeniul rutier:
“Dacă mijloacele de transport de regulă sunt confiscate în măsura în care au servit la săvârșirea unor infracțiuni, de exemplu, transportul de bunuri interzise, de migranți, autoturismele nu erau până recent confiscate în contextul săvârşirii unor infraccțiuni la regimul rutier. Observ, totuși, o practică foarte recentă a unor instanțe de judecată, cea mai recentă din 31 august a Curții de Apel Cluj, care a dispus confiscarea specială a unui autoturism condus fără permis. Acea persoană a condus de mai multe ori autoturismul fără permis. Judecătorul primei instanțe nu a dispus confiscarea, deși Parchetul a solicitat acest lucru. lucru, iar Curtea de Apel a hotărât că totuși se impune să se priveze de dreptul de proprietate asupra autoturismului pentru că s-a considerat că acesta este folosit la săvârșirea infracțiunii”.
Avocatul Adrian Stan a mai declarat că hotărârea Curții de Apel Cluj ar putea deschide calea confiscării mașinii și în cazuri de conducere cu permisul suspendat, pentru care până acum nu era dispusă măsura.