Trafic mai aglomerat odată cu începerea școlii. Șoferii se așteaptă la blocaje mai mari de mâine
Revenirea elevilor în școli a dus la creșterea numărului de mașini pe străzile marilor orașe. La Timișoara, prima zi de școală a fost însă mai puțin aglomerată decât se așteptau șoferii, în condițiile în care unitățile de învățământ au organizat festivitățile de început la ore diferite.
Articol de Radio Timișoara, 7 septembrie 2026, 21:11
Traficul din marile orașe s-a aglomerat odată cu începerea noului an școlar. Numărul autoturismelor crește în special în intervalele în care părinții își duc copiii la școală și apoi merg la serviciu sau când îi preiau la finalul programului.
Prima zi a fost însă mai puțin aglomerată, deoarece școlile au eșalonat festivitățile de început de an.
Unii părinți spun că au încercat să evite orele de vârf și să plece mai devreme de acasă.
„Nu era foarte aglomerat. O să fac naveta, pentru că merg după aceea la serviciu și nu am de ales. Îl las cu 20 de minute mai repede și atunci traficul e ok”, spune unul dintre șoferi.
Un alt părinte spune că, de această dată, drumul până la școală a durat doar câteva minute:
„Momentan e foarte bine, a fost liber, am făcut 5 minute. De obicei îi duce soțul pe ambii copii și el pleacă mereu devreme”.
Au fost însă și șoferi care au prins aglomerația de dimineață.
„Am răbdare, în limita bunului simț, ce să zic. A fost groaznic de dimineață, acum e mai ok”, spune un alt participant la trafic.
Pregătirea pentru traficul de toamnă a început deja pentru unii părinți, inclusiv prin plecarea mai devreme de acasă, pentru a găsi mai ușor un loc de parcare.
„Nu este îngrămădeală, n-am stat la semafor, e bine. Ne pregătim deja de câteva zile, că știm că nu mai avem loc de parcare, așa că va trebui să ne trezim mai repede”.
La Timișoara, traficul va fi influențat și de lucrările la rețelele de utilități. Restricții sunt în vigoare în această perioadă pe străzile Matei Millo, Romulus, Silistra, Ghioceilor, Herța, Cetatea Albă și Poneasca, dar și pe Intrarea Apelor și în Piața Aron Cotruș.
Municipalitatea a finalizat înainte de începerea școlii lucrările de pe mai multe artere importante, tocmai pentru a reduce impactul asupra traficului de toamnă.
De mâine, odată cu intrarea în programul normal al școlilor, traficul este așteptat să devină mai intens, în special dimineața și după-amiaza.