Ruben Lațcău, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan în funcția de premier
Viceprimarul Timișoarei a lansat o critică directă la adresa modului în care este condusă țara de la București.
Articol de Radio Timișoara, 19 septembrie 2026, 16:20
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, a reacționat la desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Întrebat de reporterul Radio Timișoara cum comentează nominalizarea, Ruben Lațcău a adus în discuție modul în care Bucureștiul exercită controlul asupra administrațiilor locale.
“Pot să concluzionez toată situația politică în care ne aflăm ca țară într-o frază foarte simplă. Un oraș, care nu se poate guverna pe el însuși, se încăpățânează să guverneze o țară. Și o face prost și dezastruos. Suntem în această situaţie pentru că suntem conduși de către București în totalitate, într-un mod absolut, complet, fără niciun soi de autonomie locală. Și, cum spuneam, un oraș, care, în 35 de ani, nu a fost în stare să se guverneze singur, se încăpățânează să guverneze întreaga țarã”.
Declarația viceprimarului vine în contextul desemnării lui Siegfried Mureșan, susținut de PNL, USR și UDMR, pentru funcția de prim-ministru.
Președintele Nicușor Dan a făcut nominalizarea în după consultările politice pentru formarea noului Guvern.