Operă românească, creată special pentru Timișoara
Reprezentanții Operei vor lansa un apel de proiecte în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor din România și Societatea Internațională a Muzicii Noi.
Articol de Radio Timișoara, 21 septembrie 2026, 20:51
Opera Națională Română din Timișoara își propune să susțină creația muzicală contemporană românească prin realizarea unei opere scrise special pentru instituție. Proiectul va fi selectat în urma unui apel de proiecte care urmează să fie lansat în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor din România și Societatea Internațională a Muzicii Noi.
Directorul Operei Naționale Române din Timișoara, Mihnea Ignat, spune că proiectul reprezintă o premieră pentru instituție.
„Avem și o premieră absolută, vom face un call de proiecte, un apel de proiecte pentru o operă contemporană românească, parteneriat cu Uniunea Compozitorilor din România și cu Societatea Internațională a Muzicii Noi. Este o premieră absolută, o operă scrisă special, o comandă pentru Opera Națională Română din Timișoara”, a declarat Mihnea Ignat.
Noua creație va fi realizată special pentru scena lirică timișoreană, în cadrul unui demers dedicat promovării muzicii contemporane românești.
În aceeași stagiune, Opera Națională Română din Timișoara pregătește și o nouă montare a operei „Don Pasquale”, de Gaetano Donizetti. Premiera spectacolului este programată pentru luna decembrie.