Restricții de trafic în Timișoara. Mai multe străzi intră în șantier
Șoferii din Timișoara trebuie să fie atenți la noi restricții de circulație care intră în vigoare de luni. Traficul va fi închis sau restricționat etapizat pe mai multe străzi, pentru lucrări la infrastructura rutieră și rețelele de utilități.
Articol de Radio Timișoara, 27 septembrie 2026, 07:01
La solicitarea societății Aquaeduct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat o serie de restricții de trafic în mai multe zone din oraș.
Prima etapă se desfășoară între 28 septembrie și 17 octombrie, pe strada Grigore T. Popa. Circulația rutieră va fi închisă complet, în intervalul 08:00-17:00.
În afara acestui interval, traficul va fi restricționat pentru desfășurarea lucrărilor de amenajare a străzii și a locurilor de parcare, precum și pentru extinderea rețelelor și realizarea alimentării cu energie electrică.
O nouă etapă de lucrări este programată în perioada 19 octombrie-14 noiembrie 2026, când traficul rutier va fi restricționat pe străzile Constantin Diamandy și Martir Dan Carpin.
Aici vor fi executate lucrări pentru realizarea unui branșament de apă și a unui racord la canalizare. Șoferii sunt sfătuiți să țină cont de restricții și să circule cu atenție în zonele afectate de lucrări.