Vremea în vestul țării
Săptămâna începe cu vreme închisă și ploioasă în Banat și Crișana, unde temperaturile continuă să scadă.
Articol de Radio Timișoara, 12 octombrie 2026, 04:50
Astăzi, vremea va fi apropiată de normalul termic al datei, ușor mai rece în Crișana.
Cerul va fi mai mult noros și izolat va ploua slab. În zona montană înaltă precipitațiile vor fi mixte.
Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări temporare în Banat, cu rafale de 40-50 km/h și la munte, unde poate atinge la rafală viteze de 70-90 km/h). Izolat vor fi condiții de ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade în Dealurile Crișanei și 22 de grade în sudul Banatului, iar cele minime între 4 și 9 grade.
Mâine, temperaturile vor continua să scadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în estul regiunii și la munte, unde trecător va ploua slab.
În zona montană înaltă precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale mai ales în cursul zilei. Izolat vor fi condiții de ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 și 18 grade, iar cele minime între 1 și 7 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.