O nouă peșteră poate fi vizitată la Moneasa. Traseul de acces a fost amenajat
Peștera Moara Uscată, aflată la aproximativ 500 de metri de intrarea în stațiunea Moneasa, a devenit mai ușor accesibilă turiștilor.
Articol de Radio Timișoara, 13 octombrie 2026, 07:29
Stațiunea Moneasa din județul Arad are un nou punct de atracție pentru iubitorii de drumeții. Peștera Moara Uscată poate fi vizitată după amenajarea traseului de acces, care pornește de la intrarea în stațiune dinspre Rădești și are o lungime de aproximativ 500 de metri.
Pe traseu au fost montate indicatoare și panouri informative, au fost amenajate poteci cu balustrade și a fost instalată o scară pentru a facilita accesul. Potrivit autorităților locale, drumul până la peșteră este ușor și poate fi parcurs de turiștii care vor să descopere împrejurimile stațiunii.
Peștera este de dimensiuni reduse și are două camere, însă peisajul din zona în care se află o transformă într-un obiectiv interesant pentru cei care aleg să exploreze natura.
La amenajarea traseului către Peștera Moara Uscată au contribuit administrația locală și Asociația Speowest.
În zona Moneasa există aproximativ 70 de peșteri, însă doar câteva sunt incluse în prezent în trasee turistice. Salvamont Arad își propune să valorifice mai multe dintre aceste obiective, prin amenajări punctuale, precum scări, balustrade și indicatoare.
Autoritățile locale pregătesc și lucrări pentru facilitarea accesului la Peștera Liliecilor. Planul include amenajarea traseului și realizarea unui punct de belvedere.