Festivalul de film și cultură balcanică TAIFAS 2026, la Timișoara / PROGRAM
12 octombrie 2026 – 18 octombrie 2026 @ ore diverse –
Filme premiate la Cannes, Berlinale și Sundance, o retrospectivă dedicată regizorului Nae Caranfil și spectacolul „Maria Tănase. O poveste” fac parte din programul celei de-a patra ediții a TAIFAS FILM FESTIVAL. Între 12 și 18 octombrie, festivalul aduce împreună cinema, teatru, literatură, gastronomie și muzică la Timișoara, sub tema Istorie, memorie și alte nimicuri.
Articol de Dana Florea, 12 octombrie 2026, 00:00 / actualizat: 14 octombrie 2026, 13:52
Festivalul de film și cultură balcanică Taifas revine la Timișoara, între 12 și 18 octombrie 2026, cu o ediție dedicată istoriei și memoriei. Timp de șapte zile, programul reunește la Cinema Studio 14 lungmetraje, dintre care opt în avanpremieră națională, o retrospectivă dedicată regizorului Nae Caranfil, două programe de scurtmetraje curatoriate de tineri, întâlniri cu regizori și actori, rezidențe de film și literatură, spectacole și evenimente organizate în mai multe spații ale orașului.
Tema ediției, Istorie, memorie și alte nimicuri, urmărește felul în care istoria se păstrează în amintirile personale, în relațiile de familie, în locurile din care plecăm și în poveștile pe care le transmitem mai departe.
Deschiderea festivalului are loc luni, 12 octombrie, de la ora 19:30, la Cinema Timiș, cu spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, producție a Teatrului de Stat Constanța, în regia lui Carmen Lidia Vidu. La final, regizoarea și actrița Mirela Pană vor participa la o discuție cu publicul.
Printre filmele ediție se numără „Aniversarea”, în regia lui Miguel Ángel Jiménez, o biografie imaginară a magnatului Aristotel Onassis, prezentată în premieră la Festivalul de la Locarno; „Aventura visată”, de Valeska Grisebach, distins anul acesta cu Premiul Juriului la Festivalul de la Cannes; și „Nina Roza”, de Geneviève Dulude-de Celles, recompensat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlinale 2026.
Selecția include și două filme premiate la ediția din acest an a Festivalului Sundance: „Rușine și bani”, de Visar Morina, și „Rămâi lângă mine”, de Myrsini Aristidou, propunerea Ciprului pentru categoria Cel mai bun film internațional la Premiile Oscar.
Proiecțiile vor fi completate de întâlniri și discuții cu invitații festivalului. Publicul îi va putea întâlni pe regizorii Nikola Ležaić, Mate Ugrin și Efthimis Kosemund-Sanidis, precum și pe actrițele Yana Radeva și Flomaria Papadaki. Filmul „Rușine și bani”, programat în închiderea festivalului, va fi urmat de o discuție online cu regizorul Visar Morina.
Un alt punct important al ediției este retrospectiva dedicată regizorului Nae Caranfil, care aduce pe ecran trei dintre filmele sale: „E pericoloso sporgersi” (1993), „Filantropica” (2002) și „Restul e tăcere” (2007). Proiecțiile vor fi urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri cu regizorul, iar programul include și un masterclass susținut de acesta.
Festivalul continuă să susțină noile generații de cineaști prin Rezidența de Film TAIFAS, care reunește tineri creatori din Europa Centrală și de Est. Pe parcursul unei săptămâni, aceștia își vor dezvolta proiectele de scurtmetraj prin workshopuri, sesiuni de mentorat și întâlniri cu profesioniștii invitați.
Programul cuprinde, de asemenea, colocvii, lansări de carte, cluburi de lectură și întâlniri cu elevii. Componenta culturală este completată de evenimentul gastronomic „Cu porcul prin Balcani” și de un concert care aduce împreună folclorul românesc, ritmurile balcanice, punkul și rockul, într-un amestec de alămuri și chitară electrică.
Programul complet și detalii despre evenimente sunt disponibile pe taifasfestival.ro.
Programul festivalului
- Luni, 12 octombrie
19:30 – Deschiderea oficială – „MARIA TĂNASE. O POVESTE”. Spectacolul Teatrului de Stat Constanța, în regia lui Carmen Lidia Vidu.
Locație: Cinema Timiș
- Marți, 13 octombrie
14:30 – Colocviu: „Atlasul Locurilor Uitate”, cu Adriana Babeți și Alexandru Condrache.
Locație: Sala A12, UVT
17:30 – Lansare de carte: „Artistul, informatorul și securitatea”. De Iulia Popovici. Prezintă Carmen Lidia Vidu și Marius Chivu.
Locație: Cinema Studio
19:30 – Filmul de deschidere: „ANIVERSAREA”, Dramă · 103 minute.
Locație: Cinema Studio
- Miercuri, 14 octombrie
15:00 – Young Programmers I. Selecție de scurtmetraje pentru public, prezentată de Taifas Festival și LUCAS. Durată: aproximativ 100 de minute.
Locație: Cinema Studio
17:30 – Colocviu: „În Balcani, murim cu istoria de gât”. Cu Lidija Dimkovska și Bogdan-Alexandru Stănescu. Moderator: Snejana Ung.
Locație: Sala Rotonda, UVT – str. Oituz
18:30 – Film: „BANI NEGRI PENTRU NOPȚI ALBE”. Dramă / Comedie · 95 de minute.
Locație: Cinema Studio
20:30 – Film: „NINA ROZA”, Dramă · 103 minute.
Locație: Cinema Studio
- Joi, 15 octombrie
13:00 – Young Programmers II. Selecție de scurtmetraje școlare, prezentată de Taifas Festival și LUCAS. Durată: aproximativ 100 de minute.
Locație: Cinema Studio
18:15 – Colocviul III: „Foucault 100: putere, rezistență și spiritualitate”. Cu Bogdan Ghiu.
Locație: Sala Rotonda, UVT – str. Oituz
18:30 – Film: „IEPURAȘ”. Comedie / Dramă · 97 de minute.
Locație: Cinema Studio
20:30 – Film: „CUM DE E TOTUL ATÂT DE VERDE AICI?”. Dramă · 114 minute.
Locație: Cinema Studio
- Vineri, 16 octombrie
13:00 – Timișoara Otomană – tur ghidat. Alături de Adriana Babeți și Alexandru Condrache.
Locație: Piața Libertății
15:30 – Film: „17”. Dramă · 105 minute.
Locație: Cinema Studio
17:30 – Film: „E PERICOLOSO SPORGERSI”. Comedie / Dramă · 104 minute. Urmat de o sesiune Q&A cu regizorul Nae Caranfil.
Locație: Cinema Studio
18:00 – Lansare de carte: „Rămas bun, Karl Liebknecht”. De Lidija Dimkovska. Vor vorbi Octavian Blenchea și Alexandra Ionel.
Locație: Reciproc Cafe
19:00 – Eveniment culinar: HRANA, ediția a IV-a – „Cu porcul prin Balcani”
Locație: AMBASADA
20:00 – Film: „AVENTURA VISATĂ”. Acțiune / Crimă / Dramă · 164 de minute. Urmat de o sesiune Q&A cu protagonista Yana Radeva.
Locație: Cinema Studio
- Sâmbătă, 17 octombrie
09:30 – Formare pentru profesori: „Frame the change”. Organizat de YAY Films.
Locație: Cinema Studio
15:00 – Film: „HOȚI MĂRUNȚI”. Dramă · 110 minute. Urmat de o sesiune Q&A cu regizorul Mate Ugrin.
Locație: Cinema Studio
17:00 – Clubul de lectură Taifas. Lectură și discuții despre „Marlboro de Sarajevo”, de Miljenko Jergović. Moderator: Lidija Dimkovska. Invitați: Snejana Ung și Bogdan-Alexandru Stănescu.
Locație: Scârț Loc Lejer
17:45 – Film: „RESTUL E TĂCERE”. Comedie · 133 de minute. Urmat de o sesiune Q&A cu regizorul Nae Caranfil.
Locație: Cinema Studio
20:00 – Concert live: Sukar Nation
Locație: Faber
20:45 – Film: „APROAPE UN OM ÎNTREG”. Dramă · 111 minute. Urmat de o sesiune Q&A cu regizorul Efthimios Kosemund Sanidis și protagonista Flomaria Papadaki.
Locație: Cinema Studio
21:30 – Disco party balcanic. DJ set cu Ligia Keșișian și Lucas Molina.
Locație: Faber
- Duminică, 18 octombrie
12:00 – Croazieră pe Bega cu degustare de vin. Include încheierea Rezidenței Literare Taifas 2026.
Locație: Vaporul Pelican
15:00 – Film: „RĂMÂI LÂNGĂ MINE”. Dramă / Familie · 102 minute.
Locație: Cinema Studio
15:30 – Masterclass cu Nae Caranfil
Locație: Cinema Studio – sala mică
17:00 – Film: „FILANTROPICA”. Comedie · 110 minute. Urmat de o sesiune Q&A cu regizorul Nae Caranfil.
Locație: Cinema Studio
18:00 – Lansare de carte: „Harta conversației”. De Marius Chivu. Prezintă Bogdan Ghiu.
Locație: Cărturești Mercy
20:00 – Filmul de închidere: „RUȘINE ȘI BANI”. Dramă · 129 de minute. Urmat de o sesiune Q&A online cu regizorul Visar Morina.
Locație: Cinema Studio
Descoperă și alte evenimente din Timișoara și din vestul țării.
| Caută în calendar și alte evenimente! | lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
J
v
S
D
28
29
30
4
5
6
8
11
15
18
19
20
22
23
24
25
26
27
28
29
31
1
|
||