Proteste tensionate la Bruxelles. Poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă
Mai multe manifestații au loc astăzi la Bruxelles, iar unele dintre acestea au degenerat în confruntări între protestatari și forțele de ordine. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă în zona gării Bruxelles-Midi, unde s-au adunat sute de persoane.
Articol de Radio Timișoara, 17 octombrie 2026, 19:23
Între 500 și 600 de oameni, în mare parte activiști antifasciști, au participat la un protest în apropierea gării Bruxelles-Midi. Situația a escaladat, iar forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimea.
În paralel, elevi francofoni au ieșit în stradă pentru a cere reforme în sistemul de educație. Pe rețelele sociale au circulat, de asemenea, apeluri la manifestații ale Vestelor Galbene, nemulțumite de creșterea prețurilor la carburanți și de politicile economice.
O a treia manifestație are loc în centrul capitalei belgiene, unde protestatarii și-au exprimat nemulțumirea față de sărăcie. Și în acest caz, forțele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a dispersa participanții.
Manifestațiile anunțate nu aveau autorizația oficială a Primăriei Bruxellesului. Până la această oră, nu au fost comunicate oficial date privind numărul persoanelor arestate sau eventualele victime.