Șoferii din Bihor nu vor mai putea plăti cash plăcuțele de înmatriculare
Din 2 noiembrie, șoferii din județul Bihor nu vor mai putea achita în numerar taxele pentru plăcuțele de înmatriculare. Serviciul de profil va accepta exclusiv plăți electronice.
Articol de Radio Timișoara, 18 octombrie 2026, 19:40
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor, aflat în subordinea Instituției Prefectului, va renunța la încasarea în numerar a taxelor pentru plăcuțele de înmatriculare, începând cu data de 2 noiembrie.
Plățile vor putea fi efectuate prin intermediul platformei Ghișeul.ro, fără comision, dar și prin internet banking, la terminalele SelfPay, prin virament bancar sau mandat poștal, în contul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, transmite Radio România.
Tariful pentru o plăcuță de înmatriculare destinată majorității autoturismelor este de 26 de lei, în timp ce un set de două plăci costă 52 de lei. Pentru motociclete, tariful este de 22 de lei, iar pentru plăcuțele speciale, prețurile variază între 25 și 27 de lei.
Șoferii care doresc un număr de înmatriculare preferențial trebuie să achite 45 de lei, la care se adaugă costul plăcuțelor. Păstrarea numărului de înmatriculare înainte de vânzarea mașinii costă 60 de lei, iar rezervarea unui număr preferențial pentru o perioadă de trei luni este taxată cu 125 de lei.
Potrivit autorităților, eliminarea plăților în numerar urmărește reducerea timpilor de așteptare la ghișee și eficientizarea activității angajaților. Taxele pentru eliberarea permiselor de conducere, a autorizațiilor de circulație provizorie și a certificatelor de înmatriculare sunt achitate exclusiv prin mijloace electronice încă din anul 2020.
Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, susține că măsura face parte din procesul de modernizare a serviciilor publice și urmează modele deja implementate în alte județe din țară.
Potrivit acestuia, trecerea la plățile fără numerar ar trebui să contribuie la reducerea timpului de așteptare pentru cetățeni, la simplificarea procedurilor administrative și la creșterea transparenței în activitatea instituției.