VAT Arad își extinde fabrica și estimează angajări anul viitor
Compania producătoare de componente pentru industria semiconductorilor, își extinde spațiul de producție cu aproximativ 800 de metri pătrați și estimează o creștere a numărului de angajați în 2027.
Articol de Radio Timișoara, 19 octombrie 2026, 19:40
Unitatea VAT din Arad, inaugurată anul trecut, este în curs de extindere, iar lucrările ar urma să fie finalizate până în luna decembrie. Compania are în prezent peste 570 de angajați și se așteaptă la o creștere a activității, inclusiv pe fondul dezvoltării infrastructurilor de inteligență artificială la nivel global.
„Extinderea este necesară odată pentru accederea la fluxul operațional pentru a putea să deservim clienții noștri cu produsele finite pe care vrem să le asamblăm. Cu siguranță, zona de asamblare de valve vine în sprijinul întregului grup pentru a putea să facem față la creșterea pe care o vedem în viitor, parțial generată și de creșterea infrastructurilor AI la nivel global. La ora actuală, suntem peste 570 de angajați. Estimăm că o să avem o creșteri în continuare a numărului de angajații și pentru anul 2027”, a declarat directorul general al companiei, Alin Crețu.
Pe lângă componentele destinate industriei semiconductorilor, fabrica produce și piese utilizate la fabricarea ecranelor și a panourilor fotovoltaice. Întreaga producție este destinată exportului, în prezent către piețele europene.