USR își alege conducerea la Timișoara. Trei echipe candidează pentru Biroul Național
Aproximativ 600 de delegați participă la congresul USR de la Timișoara, unde votează componența Biroului Național, format din 24 de membri.
Articol de Radio Timișoara, 31 octombrie 2026, 16:16
USR își alege astăzi noua conducere, în cadrul congresului organizat la Timișoara. Aproximativ 600 de delegați votează cei 24 de membri ai Biroului Național. Sunt trei echipe în competiție, susținute de foștii miniștri Diana Buzoianu și Radu Miruță, respectiv de primarul Bacăului, Lucian Stanciu-Viziteu. Mandatul de președinte al lui Dominic Fritz nu este supus votului.
Discursurile au fost marcate de critici la adresa PSD. Dominic Fritz a amintit cum social-democrații au contribuit la înlăturarea sa de la conducerea Primăriei Timișoara.
“Bine ați venit la mine acasă! Am mai spus cuvintele acestea la ultimul congres USR care s-a ținut în Timișoara, în 2019. Atunci eram necunoscut, cu nume ciudat, intrat de câteva luni într-un partid care avea doar trei ani. Puțini credeau că vom putea câștiga primăria Timișoarei, dar am câștigat-o și încă de două ori. Acum două luni, PSD a scris o lege ca să mă scoată din primărie. Nu cred că se așteptau ca astăzi tot partidul să se adune la Timișoara. Au vrut să-i umilească pe timișoreni și să îngenuncheze USR, dar iată că suntem aici, cu capul sus, suntem în picioare”.
Și Diana Buzoianu a criticat PSD și a făcut remarci ironice la adresa șefului Apele Române, referindu-se la problemele de sănătate ale acestuia.
“Câți dintre voi aveți superputerea de a însănătoși miraculos PSD-iștii? Nu? Niciunii? Pentru cine nu știe, am dat afară directorul de la Apele Române acum câteva luni de zile și fix în ziua în care trebuia să plece, fiind demis, a zăcut la pat patru luni. Bolnav de multe boli, odată la două săptămâni alte boli. Practic singurul lucru de care a suferit a fost frica, pentru că cum s-a întors PSD, cum brusc s-a făcut din nou sănătos, este iar înapoi la minister. Lăsăm așadar PSD să se ocupe de miracolul de a însănătoși pilele lor. Noi ne vom ocupa de livrat rezultate”.
Pe lista susținută de Diana Buzoianu se află și mai mulți reprezentanți din Timiș, printre care viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, și Horia Bugarin, primarul comunei Dumbrăvița. În cadrul congresului a fost adoptată și o rezoluție care prevede susținerea unei guvernări fără PSD și AUR. Votul pentru Biroul Național a început la ora 14, iar rezultatele sunt așteptate în jurul orei 18:30.