Ascultă Radio România Timișoara Live • 

FOTO / AUDIO / Câştigătorii Festivalului-concurs „Pavel Roşu” de la Sacoşu Mare, la „Din suflet pentru tine”

Tot mai multe sate şi comune bănăţene găzduiesc manifestări artistice care merită atenţia  noastră, a tuturor. La Sacoşu Mare, un „sat de margine” între Timiş şi Caraş – Severin, unde relieful unduieşte ireversibil „deal–vale, vale-deal” s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Festivalului – concurs pentru solişti vocali şi instrumentişti prin care este omagiat taragotistul Pavel Roşu. Căminul Cultural din localitate îi poartă numele, iar grija unor oameni inimoşi pentru păstrarea vie a memoriei celui care a făcut cinste satului s-a dovedit a fi răsplătită prin prezenţa a unui număr de 22 de tineri dornici de afirmare dintre care au fost selectaţi 18 pentru competiţia acompaniată de un grup instrumental condus de fraţii Ovidiu şi Silviu Drăgan. La fiecare din cele două secţiuni s-au acordat câte 3 premii şi o menţiune iar trofeul l-a obţinut în acest an un solist vocal. Eforturile financiare au fost considerabile pentru care merită toată consideraţia organizatorii, Primăria şi Consiliul local Darova precum şi cei care au pus atâta suflet în buna desfăşurare, viceprimarul Daniel Micşa şi învăţătorul satului – Petru Drăgan, care a cântat alături de Pavel Roşu şi a aşternut în volumul „Sacoşu Mare – cultură, tradiţii, ocupaţii”, colecţia „Monografii”, trăiri şi mărturii adunate în câteva decenii.

FOTO / AUDIO / Câştigătorii Festivalului-concurs „Pavel Roşu” de la Sacoşu Mare, la „Din suflet pentru tine”

Articol de Daniela Bacila, 6 iulie 2015, 12:54 / actualizat: 7 iulie 2015, 7:38

Rezultatele concursului au fost următoarele:

Secţiunea solişti vocali

Marele premiu: Alin Turculescu

Premiul I: Sebastian Rămneanţu

Premiul al II-lea: Ioan Surdu

Premiul al III-lea: Roxana Rozovlean

Menţiune: Călin Dănilă

Secţiunea solişti instrumentişti

Premiul I: Leonard Groza – acordeon

Premiul al II-lea: Gabriel Groza – saxofon

Premiul al III-lea: Dănuţ Bogdan – saxofon sopran

Menţiune: Georgian Drăgoi – saxofon

Înregistrări din concurs puteţi urmări în emisiunea „Din suflet pentru tine”, marţi, 7 iulie, după ştirile de la ora 9:00.

Alin Turculescu – Marele premiu:

 

Sărbătoarea Dragobetelui în credințele populare și în spectacole
Folclor și tradiţii luni, 23 februarie 2026, 13:34

Sărbătoarea Dragobetelui în credințele populare și în spectacole

Ediția de mâine (24 februarie) e emisiunii „Din suflet pentru tine” este dedicată în totalitate dragostei. Pe lângă cântecele unor...

Sărbătoarea Dragobetelui în credințele populare și în spectacole
Ansamblul „Timișul” ne dăruiește mărțișoare muzical-coregrafice
Folclor și tradiţii luni, 23 februarie 2026, 10:40

Ansamblul „Timișul” ne dăruiește mărțișoare muzical-coregrafice

Cea de-a patra ediție a spectacolului „Folclor de Mărțișor” pregătit de Ansamblul „Timișul” Tineret este  dedicat doamnelor și...

Ansamblul „Timișul” ne dăruiește mărțișoare muzical-coregrafice
impozit agricol
Folclor și tradiţii vineri, 20 februarie 2026, 12:06

Ansamblul „Lugojana” pregătește un spectacol special de Dragobete

Sărbătoarea Dragobetelui este marcată de Ansamblul folcloric „Lugojana” printr-un spectacol de excepție. Pe scena lugojeană vor prinde...

Ansamblul „Lugojana” pregătește un spectacol special de Dragobete
Ultimele pregătiri pentru Festivalul – Concurs “Gelu Stan”, ediția a VIII-a
Folclor și tradiţii marți, 10 februarie 2026, 13:51

Ultimele pregătiri pentru Festivalul – Concurs “Gelu Stan”, ediția a VIII-a

Și în acest an, municipiul Lugoj găzduiește Festivalul – Concurs prin care este omagiat dirijorul, profesorul, muzicologul și omul de radio,...

Ultimele pregătiri pentru Festivalul – Concurs “Gelu Stan”, ediția a VIII-a
Folclor și tradiţii vineri, 6 februarie 2026, 12:33

Manifestări omagiale pe Valea Almăjului pentru omul de cultură Velișcu Boldea

Se împlinesc 20 de ani de la trecerea în eternitate a lui Velișcu Boldea. Omul care a slujit arta tradițională a Banatului Montan mai bine de...

Manifestări omagiale pe Valea Almăjului pentru omul de cultură Velișcu Boldea
Folclor și tradiţii luni, 2 februarie 2026, 14:11

100 de ani de la nașterea taragotistului cărășean Petrică Vasile (zis Cap de cal)

În fonoteca Radio păstrăm cu mare grijă înregistrările anilor ’50, ’60,’70. Sonoritățile acelor timpuri au un farmec...

100 de ani de la nașterea taragotistului cărășean Petrică Vasile (zis Cap de cal)
Folclor și tradiţii miercuri, 28 ianuarie 2026, 13:43

Spectacol aniversar Ștefan Isac – 60 de ani de carieră artistică

Mâine, 29 ianuarie, artistul cărășean Ștefan Isac este sărbătorit de Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin. Spectacolul va...

Spectacol aniversar Ștefan Isac – 60 de ani de carieră artistică
Folclor și tradiţii miercuri, 21 ianuarie 2026, 11:52

Domnica Trop – Tezaur Uman Viu – a trecut la cele veșnice

Mehedințiul plânge din nou…rapsodul, poate cel mai prețios pe care l-am avut vreodată – Domnica Trop, s-a stins la 87 de ani. Diferenţa...

Domnica Trop – Tezaur Uman Viu – a trecut la cele veșnice