Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Continuă protestele sindicaliștilor din Televiziunea Română

Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune a decis joi amânarea proiectului de hotărâre care prevedea reducerea salariilor cu 20 de procente. Reprezentanţii sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din Televiziunea Română spun însă că decizia de a amâna şi de a nu respinge definitiv o astfel de hotărâre nu este suficientă şi că nu vor renunţa la grevă.

Continuă protestele sindicaliștilor din Televiziunea Română

Articol de Carla Chiu, 29 mai 2014, 15:01 / actualizat: 1 iunie 2014, 2:07

Angajaţii nu încetează lucrul, dar vor purta banderole albe până când propunerea va fi respinsă. Ei spun că, în condiţiile în care SRTV a găsit resurse financiare pentru alte achiziţii de bunuri şi servicii, este nedrept ca povara datoriilor televiziunii române să cadă tot pe umerii angajaţilor.

Sindicaliştii au iniţiat şi procedurile prealabile pentru declanşarea acţiunilor în instanţă împotriva SRTV.

Sursă  foto: jurnalul.ro

Șoferii scapă de restricțiile de pe DN68 Margina–Holdea. Lucrările se încheie până la începutul lui iulie
Administrație & politică luni, 15 iunie 2026, 16:08

Șoferii scapă de restricțiile de pe DN68 Margina–Holdea. Lucrările se încheie până la începutul lui iulie

Lucrările la drumul național Margina-Holdea, care preia traficul de pe autostrada A1, vor fi finalizate până la sfârșitul acestei luni....

Șoferii scapă de restricțiile de pe DN68 Margina–Holdea. Lucrările se încheie până la începutul lui iulie
Mobilier urban din lemn sculptat și puncte de popas pentru turiști în Țara Făgetului
Administrație & politică luni, 15 iunie 2026, 15:46

Mobilier urban din lemn sculptat și puncte de popas pentru turiști în Țara Făgetului

Mai multe piese de mobilier din lemn sculptat au fost amplasate în zona turistică din estul județului Timiș, pentru vizitatorii care ajung în...

Mobilier urban din lemn sculptat și puncte de popas pentru turiști în Țara Făgetului
masina lovita in parcare
Administrație & politică luni, 15 iunie 2026, 13:40

Juridic | Mașină avariată în parcare: ce pași trebuie să urmezi dacă autorul este necunoscut

Ce faci dacă îți găsești autoturismul lovit într-o parcare și vinovatul nu este la fața locului? Află care sunt pașii de urmat, de la...

Juridic | Mașină avariată în parcare: ce pași trebuie să urmezi dacă autorul este necunoscut
Radu Nicosevici: Președintele n-a făcut altceva decât să adâncească criza politică
Administrație & politică duminică, 14 iunie 2026, 16:52

Radu Nicosevici: Președintele n-a făcut altceva decât să adâncească criza politică

Președintele Academiei de Advocacy, Radu Nicosevici, critică decizia președintelui Nicușor Dan de a-l nominaliza pe Adrian Veștea pentru...

Radu Nicosevici: Președintele n-a făcut altceva decât să adâncească criza politică
Administrație & politică duminică, 14 iunie 2026, 16:23

Avocatul Cristian Clipa explică posibilele probleme de constituționalitate legate de desemnarea lui Adrian Veștea

Decizia de nominalizare a liberalului Adrian Veștea de a forma un nou Guvern ar putea ridica probleme de constituționalitate, a declarat, pentru...

Avocatul Cristian Clipa explică posibilele probleme de constituționalitate legate de desemnarea lui Adrian Veștea
Administrație & politică duminică, 14 iunie 2026, 15:56

Liderul PNL Timiș, despre desemnarea lui Adrian Veștea: „A venit ca un fulger, fără consultarea partidului”

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-l nominaliza pe liberalul Adrian Veștea să formeze un nou Guvern, fără consultarea partidului, este...

Liderul PNL Timiș, despre desemnarea lui Adrian Veștea: „A venit ca un fulger, fără consultarea partidului”
Administrație & politică duminică, 14 iunie 2026, 15:50

Mihai Fifor: „Pe noi ne interesează guvern care să ia în calcul propunerile PSD pentru programul de guvernare”

Președintele PSD Arad a transmis că propunerea președintelui de nominalizare a lui Adrian Veștea reprezintă un moment important în procesul de...

Mihai Fifor: „Pe noi ne interesează guvern care să ia în calcul propunerile PSD pentru programul de guvernare”
Administrație & politică duminică, 14 iunie 2026, 13:30

Reacții în vestul țării după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.

Primele reacții din vestul țării. după anunțarea lui Adrian Veștea ca premier desemnat de către președintele Nicușor Dan. Președintele PNL...

Reacții în vestul țării după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier.