Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Simona Halep s-a calificat în semifinale la Roland Garros

Românca Simona Halep, a patra jucătoare de tenis a lumii, s-a calificat pentru prima dată într-o semifinală la un turneu de Mare Şlem, miercuri, la Roland Garros, învingând-o în două seturi, 6-2, 6-2, pe rusoaica Svetlana Kuzneţova, cap de serie nr. 27, într-o oră şi 18 minute de joc.
În urma acestui succes, Simona Halep, în vârstă de 22 ani, fostă campioană de junioare la turneul parizian în 2008, şi-a asigurat un cec în valoare de 412.500 euro şi 780 puncte WTA.
După două ore de amânare din cauza ploii, aflată în faţa unei noi premiere din cariera sa, Simona Halep avea în faţă o adversară cu 6 ani de experienţă la înalt nivel mai mare, dar şi câştigătoare a turneului de la Roland Garros, Svetlana Kuzneţova impunându-se pe terenurile de la Port d’Auteuil în 2009. Meciul, însă, a dovedit că jucătoarea mai matură a fost chiar românca, deloc afectată de inerenta tensiune a acestei situaţii: a servit foarte bine, îngrijit, şi-a făcut cu brio jocul elaborat, cu schimbare de direcţie şi de efecte imprimate mingii.
Primul set, câştigat de Simona Halep în numai 33 de minute, a început cum nu se poate mai bine pentru jucătoarea româncă, un break, pe care părea să-l fi consolidat cu primul său serviciu, urcând la 2-0. Kuzneţova, însă, a mizat pe forţa ei fizică evident superioară (1,74 m, 73 kg), lovind cu toată puterea, pentru a egala la 2. Înaintea celui de-al doilea set, jucătoarea din Rusia, fostă câştigătoare a turneului de la Paris, în 2009, a solicitat pauză medicală, revenind de la vestiare cu un bandaj la coapsa stângă, afecţiunea fiind cauzată, probabil, şi de numeroasele lovituri contre-pied. Ceea ce nu a împiedicat-o pe rusoaică să se opună cu toate puterile (setul 2 a durat 46 minute). În urma victoriei de miercuri, Simona Halep (22 ani, 4 WTA) a preluat conducerea (3-2) în meciurile directe cu Kuzneţova (28 ani, 28 WTA).

Sursa Foto: cugetliber.ro

Simona Halep s-a calificat în semifinale la Roland Garros

Articol de Carla Chiu, 4 iunie 2014, 21:10

Sursa Foto: cugetliber.ro

AUDIO / Corvinul se impune în ultimul meci pe actualul stadion din Hunedoara
Sport vineri, 2 octombrie 2026, 16:58

AUDIO / Corvinul se impune în ultimul meci pe actualul stadion din Hunedoara

Partenere tradiționale de jocuri amicale, Hunedoara și Șelimbăr au încheiat a doua săptămână de pauză internă, în primele eșaloane ale...

AUDIO / Corvinul se impune în ultimul meci pe actualul stadion din Hunedoara
Despre șah și gândire analitică, noul președinte de la Medicina Timișoara, Cristian Sertea / AUDIO
Sport vineri, 2 octombrie 2026, 12:44

Despre șah și gândire analitică, noul președinte de la Medicina Timișoara, Cristian Sertea / AUDIO

Superliga feminină de șah a României se joacă de luni, la Eforie, cu două echipe timișorene la start, Medicina și CSU Universitatea de Vest....

Despre șah și gândire analitică, noul președinte de la Medicina Timișoara, Cristian Sertea / AUDIO
Varga, Vlaicu, Paleacu&Co. revin pe teren la inaugurarea bazei sportive Costică Rădulescu / AUDIO
Sport vineri, 2 octombrie 2026, 08:59

Varga, Vlaicu, Paleacu&Co. revin pe teren la inaugurarea bazei sportive Costică Rădulescu / AUDIO

Inaugurarea bazei sportive ce poartă numele regretatului Costică Rădulescu are loc mâine (sâmbătă, 3 octombrie), cu începere de la ora 10:00....

Varga, Vlaicu, Paleacu&Co. revin pe teren la inaugurarea bazei sportive Costică Rădulescu / AUDIO
Ambele manșe cu lituanienii, la Timișoara, pentru handbaliștii violeți; până atunci, vine Dinamo!
Sport joi, 1 octombrie 2026, 10:58

Ambele manșe cu lituanienii, la Timișoara, pentru handbaliștii violeți; până atunci, vine Dinamo!

Cele două formații au ajuns la un acord privind disputarea dublei manșe, din turul 2 al EHF European Cup, la sala ”Constantin Jude” din...

Ambele manșe cu lituanienii, la Timișoara, pentru handbaliștii violeți; până atunci, vine Dinamo!
Sport miercuri, 30 septembrie 2026, 21:24

”Remontada” bănățeană; baschetbaliștii continuă în Cupa României

”Leii din Banat” au reușit o victorie la 14 puncte diferență în returul cu Petrolul Ploiești. În această seară, ei au câștigat cu 88-74...

”Remontada” bănățeană; baschetbaliștii continuă în Cupa României
Sport miercuri, 30 septembrie 2026, 08:56

UTA, victorie la scor în primul amical / AUDIO

UTA a învins Unirea Sântana, cu 4-0, într-o partidă amicală de fotbal. Toate golurile au fost marcate în prima repriză, de El Sawy (două),...

UTA, victorie la scor în primul amical / AUDIO
Sport marți, 29 septembrie 2026, 21:04

Timișoara și-a aflat adversarele din Cupa României / AUDIO

Rugbiștii de la SCM USV Timișoara și-a aflat adversarele din Cupa României, faza grupelor. Acestea sunt Știința Baia Mare și CSU ELBI Cluj....

Timișoara și-a aflat adversarele din Cupa României / AUDIO
Sport marți, 29 septembrie 2026, 11:33

AUDIO / Din nou ”set” pentru Corvinul

Continuatorii grupării ACS West Deva s-au impus cu 6-3, aseară, în fața celor de la Luceafărul Buzău. Deși rezultatul pare confortabil,...

AUDIO / Din nou ”set” pentru Corvinul