Ascultă Radio Timișoara Live

Audio / CH Poli are un final de an aglomerat

Audio / CH Poli are un final de an aglomerat

Articol de Tiberiu Atanasoae, 1 decembrie 2015, 10:43

E foarte dificil să te menţii într-o formă sportivă bună, aşa cum am avut noi în acele cinci etape cu tot atâtea victorii. După aceea am avut pauza pentru echipa naţională, totuşi am jucat bine cu Dinamo şi HC Odorhei.  Acum, însă, după o nouă pauză trebuie să  ne conformăm şi să jucăm cinci partide în 14 zile şi mai şi mergem în deplasări lungi. Nu avem ce face, trebuie să ne concentrăm acum pentru meciul cu CSM, care are portari buni, extreme, pivoţi şi interi, cu obiectiv de primul loc al campionatului. Dar şi noi avem o şansă, dacă ne facem jocul nostru, şi dacă ne comparăm cu adversarul, avem o prospeţime mai mare.

Ştim că trebuie să fim la un nivel foarte bun, mai ales pe partea defenisvă, iar în atac să avem mai multă răbdare şi să putem crea acţiuni pentru interii noştri care să arunce de la distanţă. Încercăm să dăm o replică bună şi, de ce nu, să şi câştigăm pentru că ne-am recupera punctele pierdute în prima etapă a campionatului. Am pierdut atunci pe greşelile noastre dar şi din cauza unei lipse de noroc, ca să nu mai spun altceva, a precizat Pero Milosevic.

Muntenegreanul de pe banca alb-violeţilor este mulţumit de modul în care au evoluat elevii săi de la startul campionatului, chiar dacă au fost perioade oscilante, cu cinci victorii la rând, dar şi înfrângeri pe linie la un gol diferenţă.

Sunt mulţumit de modul cum a a jucat această echipă. Acum suntem bine, chiar mai bine decât la începutul campionatului, când i-am întâlnit pe cei de la CSM. Ne-am intrat şi într-un ritm bun, deşi acest ritm se rupe când nu joci două-trei săptămâni. De exemplu, atunci când am pierdut cu Dinamo cu acel gol ciudat, toată lumea credea că vom fi înfrânţi la Odorhei la 10 goluri diferenţă, dar Poli şi-a continuat parcursul bun. Mă bucur că învăţăm să avem caracter şi trebuie să luptăm în continuare aceste patru etape de campionat şi în jocul de Cupă pe care, din păcate, îl jucăm în deplasare la Odorhei, o echipă foarte bună, a adugat tehnicianul Politehnicii.

Lucrurile intră încet în normal şi la capitolul financiar. În ciuda greutăţilor din ultimele trei luni, Pero Milosevic are cuvinte de laudă pentru elevii săi şi pentru conducătorii clubului.

Pentru noi foarte important este acum că avem o oarecare siguranţă. Am avut parte de o perioadă foarte dură, dar jucătorii s-au comportat excelent, chiar şi dacă nu au primit bani vreme de trei luni de zile. Pentru toată lumea din club este un efort extraordinar pentru a asigura strictul necesar şi pentru a-l duce mai departe, precum şi pentru a plăti salariile în final, a conchis tehnicianul muntenegrean.

În afara partidelor din această săptămână, CH Poli mai are două meciuri de campionat, la Turda şi Ploieşti, şi un joc în Cupa României, la Odorhei.

Sursă foto

România a bătut Cehia, dar putea fi mult mai bine
Handbal miercuri, 8 mai 2024, 19:33

România a bătut Cehia, dar putea fi mult mai bine

România înfruntă Cehia în barajul de calificare la Campionatul Mondial de handbal. Manșa tur s-a jucat astăzi, la Baia Mare și s-a încheiat...

România a bătut Cehia, dar putea fi mult mai bine
CSM Reșița câștigă acasă și se mai poate gândi la baraj
Handbal duminică, 28 aprilie 2024, 16:29

CSM Reșița câștigă acasă și se mai poate gândi la baraj

Handbaliștii de la CSM Reșița au învins acasă CSM Făgăraș, în etapa a XII-a din play-off-ul de promovare al Diviziei A. Cărășenii au...

CSM Reșița câștigă acasă și se mai poate gândi la baraj
SCM Politehnica Timișoara, în finala mică a Naționalelor de Tineret
Handbal miercuri, 24 aprilie 2024, 08:48

SCM Politehnica Timișoara, în finala mică a Naționalelor de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret, la Plopeni. Competiția se...

SCM Politehnica Timișoara, în finala mică a Naționalelor de Tineret
Victorie uriașă pentru SCM Politehnica în fața Constanței
Handbal sâmbătă, 20 aprilie 2024, 16:08

Victorie uriașă pentru SCM Politehnica în fața Constanței

A fost 22-21 pentru alb-violeți, care obțin o victorie extrem de prețioasă, prin care risipesc orice emoție în privința retrogradării...

Victorie uriașă pentru SCM Politehnica în fața Constanței
Handbal duminică, 14 aprilie 2024, 19:57

Victoria salvatoare a timișorenilor la Vaslui | AUDIO

Rezultatul mărește distanța echipei de pe Bega de pozițiile retrogradabile direct. Cu trei etape înainte de final,  SCM Poli are 20 de puncte,...

Victoria salvatoare a timișorenilor la Vaslui | AUDIO
Handbal luni, 8 aprilie 2024, 16:53

AUDIO / Bordeanu, pe urmele lui Sadoveac

Revenirea la echipă a antrenorului Pero Milosevic a schimbat în bine spiritul de luptă al formației bănățene, atât din punct de vedere...

AUDIO / Bordeanu, pe urmele lui Sadoveac
Handbal luni, 8 aprilie 2024, 08:09

Final perfect de preliminarii pentru Pera și ”tricolorele” sale

Selecționerul bănățean Florentin Pera a aliniat o echipă cu multe jucătoare tinere, ce s-ar putea regăsi și la viitoarele acțiuni ale...

Final perfect de preliminarii pentru Pera și ”tricolorele” sale
Handbal duminică, 7 aprilie 2024, 21:18

SCM Politehnica, învinsă de Potaissa Turda după un meci echilibrat | AUDIO

Alb-violeții au cedat cu 24-23 în fața celor de la Potaissa Turda, la capătul unui meci extrem de echilibrat. Fără Sadoveac, Trif și mai...

SCM Politehnica, învinsă de Potaissa Turda după un meci echilibrat | AUDIO