Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Ion Dolănescu ar fi împlinit astăzi, 25 ianuarie, 72 de ani…

Ion Dolanescu„Ion Dolănescu este interpretul care, timp de două decenii, a influenţat evoluţia artei interpretative creând un model ce a generat numeroşi epigoni” – afirma regretatul realizator de emisiuni folclorice Gruia Stoia de la Radio România. Succesul său imens la public s-a datorat unui întreg complex de factori între care sunt de subliniat căldura şi dulceaţa glasului său, expresivitatea melodiilor şi textelor cântecelor înregistrate sau aduse în faţa publicului.

Ion Dolănescu ar fi împlinit astăzi, 25 ianuarie, 72 de ani…

Articol de Daniela Bacila, 25 ianuarie 2016, 13:14

Ion Dolănescu s-a născut la 25 ianuarie 1944 la Perşinari  în judeţul Dâmboviţa. Se pare că a existat o predestinare spre scenă a viitoarei vedete care nu împlinise patru ani când şi-a câştigat deja primul public constant între fetele şi femeile din sat. A absolvit Liceul „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte şi cursurile Şcolii Populare de Arte. La 17 ani a urmat-o pe Maria Tănase într-un turneu de vreo două săptămâni prin judeţ ca un an mai târziu să debuteze la Casa de Cultură din Târgovişte. S-a bucurat de aprecierile şi îndrumările Mariei Lătăreţu şi cele ale Ioanei Radu.

În anul 1966 Ion Dolănescu a devenit  membru al Ansamblului artistic „Ciocârlia”. Repertoriul pe care îl aducea în scenă era atât din satul său natal cât şi din valorile antologice ale arhivei Insitutului de etnografie şi folclor. Erau cântece care păreau a fi rupte din vieţile celor care îl ascultau, poate de aceea le mergeau direct la inimă. În peisajul muzicii populare româneşti, Ion Dolănescu reprezintă fără îndoilă  vedeta. Ani la rând numele lui a dominat genericele afişelor de spectacol umplând săli în întreaga ţară. Ani la rând topurile preferinţelor ascultătorilor de radio l-au avut în capul listei realizând tiraje record pentru discurile sale: 50 de discuri de vinil şi compact discuri cu cântece populare, de petrecere, balade, doine şi romanţe.

„M-am născut lângă Carpaţi”, „Gorjule grădină dulce”, „Mândro când ne iubeam noi”, „De când sunt pe-acest pământ”, „Neuitata mea Maria”, „Cântece şi balade din Ţara Novicilor”, „Hăulite”, „Romanţe şi cântece de petrecere” – sunt câteva dintre titlurile albumelor sale. Ion Dolănescu a realizat şi câteva antologii cu cele mai frumoase creaţii româneşti din diferite zone folclorice, cântece care peste ani s-au constituit în veritabile „şlagăre” ale genului. Ele evocă mari voci care au lansat odinioară aceste cântece, fiind puse în valoare de Ion Dolănescu într-o manieră personală, inconfundabilă, care-l reprezintă. Duetele, dialogurile muzicale realizate de Ion Dolănescu împreună cu Maria Ciobanu, Irina Loghin, Tiberiu Ceia, Elena Merişoreanu, Ionela Prodan, cu fiul său Ionuţ Dolănescu au fost deasemenea deosebit de bine primite de marele public. Fiul său şi al Mariei Ciobanu, Ionuţ Dolănescu, l-a urmat în carieră devenind astăzi unul dintre cei mai apreciaţi şi bine pregătiţi interpreţi ai generaţiei sale, din punct de vedere muzical, profesional.

Ion Dolănescu a fost recompensat cu „Discul de Aur” pentru întreaga sa activitate. În anul 2004 i-a fost acordat Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer.

Vestea morţii sale, la 19 martie 2009, a zguduit lumea muzicii populare. Mii de oameni l-au condus pe ultimul drum arătându-i şi dincolo de moarte preţuirea ce i-o vor purta mereu.

 

Selecțiuni de la Festivalul „Mariana Drăghicescu”
Folclor și tradiţii vineri, 9 octombrie 2026, 13:41

Selecțiuni de la Festivalul „Mariana Drăghicescu”

Luni, 12 octombrie, în partea a doua a emisiunii „Din suflet pentru tine” aducem în undă înregistrări din concursul Festivalului „Mariana...

Selecțiuni de la Festivalul „Mariana Drăghicescu”
Elena Jurjescu – Glas, rădăcini, autenticitate
Folclor și tradiţii marți, 6 octombrie 2026, 09:00

Elena Jurjescu – Glas, rădăcini, autenticitate

Miercuri, 7 octombrie, de la ora 10:00, în partea a doua a emisiunii „Din suflet pentru tine”, vă invităm la o întâlnire cu Elena Jurjescu....

Elena Jurjescu – Glas, rădăcini, autenticitate
“Higheghe și vin”, sărbătoarea bihorenilor se extinde în trei orașe
Folclor și tradiţii luni, 28 septembrie 2026, 13:44

“Higheghe și vin”, sărbătoarea bihorenilor se extinde în trei orașe

Într-un prezent dominat tot mai mult de comunicarea prin intermediul tehnologiei, „Higheghe și vin” readuce în prim-plan tocmai funcția...

“Higheghe și vin”, sărbătoarea bihorenilor se extinde în trei orașe
Festivalul-concurs “Luca Novac” la o nouă ediție
Folclor și tradiţii luni, 28 septembrie 2026, 12:18

Festivalul-concurs “Luca Novac” la o nouă ediție

Au început înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment...

Festivalul-concurs “Luca Novac” la o nouă ediție
Folclor și tradiţii marți, 22 septembrie 2026, 14:26

Virgil Muzur – de 60 de ani pe drumul muzicii populare în Ardeal și Banat

Joi, 24 septembrie, de la ora 10:00, Virgil Muzur este invitatul emisiunii “Din suflet pentru tine”. Violonistul Virgil Muzur a împlinit de...

Virgil Muzur – de 60 de ani pe drumul muzicii populare în Ardeal și Banat
Folclor și tradiţii miercuri, 16 septembrie 2026, 11:59

Selecțiuni de la Festivalul „Efta Botoca” la Radio Timișoara

Joi, 17 septembrie, vă invităm să ascultați tinerii instrumentiști care au concurat la ediția a VI-a a Festivalului Național de Interpretare...

Selecțiuni de la Festivalul „Efta Botoca” la Radio Timișoara
Folclor și tradiţii marți, 15 septembrie 2026, 11:18

Liliana Laichici – cântec, drum și rădăcini

Miercuri, 16 septembrie, de la ora 10:00, Ciprian Pop vă invită la o întâlnire cu Liliana Laichici, una dintre vocile importante ale cântecului...

Liliana Laichici – cântec, drum și rădăcini
Folclor și tradiţii luni, 14 septembrie 2026, 13:48

Festivalul „Mariana Drăghicescu” la o nouă ediție

Joi, 17 septembrie, de la ora 19:00, se va desfășura primul spectacol din cadrul Festivalului Concurs Național de Interpretare Vocală „Mariana...

Festivalul „Mariana Drăghicescu” la o nouă ediție