Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Proteste în zeci de școli din Arad

 

Proteste în zeci de școli din Arad

Articol de Radio Timișoara, 25 mai 2016, 14:44

Măsura protestului comun a fost luată în urmă cu câteva zile la o întâlnire a profesorilor cu reprezentanții elevilor și ai părinților.

Elevii au propus să protesteze atât astăzi cât și vineri pe durata pauzei mari, interval în care clopoțelul să sune continuu, spune liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad, profesor Dănuţ Ienăşescu. Acesta precizează că elevii le-au cerut profesorilor să le fie alături în această acțiune care să tragă un semnal de alarmă privind subfinanțarea sistemului educațional.

În unele clase, pe table a fost scris „Părinţi, elevi şi profesori, împreună pentru educaţie”.

Un nou protest de acest fel va avea loc în cursul zilei de vineri, ca preambul al marşului de mare amploare pe care cadrele didactice au anunţat că îl vor organiza pe data de 1 iunie la Bucureşti.

 

Aproape 1.600 de candidați susțin rezidențiatul în centrul universitar Timișoara
Învăţământ joi, 29 octombrie 2026, 18:16

Aproape 1.600 de candidați susțin rezidențiatul în centrul universitar Timișoara

Aproximativ 10.000 de candidați sunt înscriși la nivel național la concursul de rezidențiat din 15 noiembrie. În centrul universitar Timișoara...

Aproape 1.600 de candidați susțin rezidențiatul în centrul universitar Timișoara
Studenți ai UVT, pregătiți pentru piața muncii printr-un proiect european
Învăţământ marți, 27 octombrie 2026, 20:09

Studenți ai UVT, pregătiți pentru piața muncii printr-un proiect european

Peste 270 de studenți ai Universității de Vest din Timișoara au beneficiat de stagii de practică și programe de formare profesională, în...

Studenți ai UVT, pregătiți pentru piața muncii printr-un proiect european
Vacanța de o săptămână, între odihnă, joacă și temele pentru acasă
Învăţământ marți, 27 octombrie 2026, 14:02

Vacanța de o săptămână, între odihnă, joacă și temele pentru acasă

Timp de o săptămână, programul obișnuit de școală a fost înlocuit cu dimineți fără grabă și mai mult timp pentru joacă. Unii copii vor...

Vacanța de o săptămână, între odihnă, joacă și temele pentru acasă
Elev de 13 ani, fotografiat cu un cuțit în clasă, la un liceu din Timișoara
Învăţământ vineri, 23 octombrie 2026, 15:12

Elev de 13 ani, fotografiat cu un cuțit în clasă, la un liceu din Timișoara

Un elev în vârstă de 13 ani de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost fotografiat cu un cuțit în mână, într-o sală de...

Elev de 13 ani, fotografiat cu un cuțit în clasă, la un liceu din Timișoara
Învăţământ miercuri, 21 octombrie 2026, 20:10

Cantinele universităților din Timișoara oferă mese calde la prețuri accesibile

Studenții și angajații celor patru universități din Timișoara au la dispoziție servicii de servire a mesei în campusuri sau în incinta...

Cantinele universităților din Timișoara oferă mese calde la prețuri accesibile
Învăţământ marți, 20 octombrie 2026, 16:45

Sorin Ionescu vrea protecție pentru profesori și reguli stabile pentru examenele naționale

O protecție mai mare, inclusiv legală, oferită profesorului, este una dintre prioritățile timișoreanului Sorin Ionescu, ministru delegat pentru...

Sorin Ionescu vrea protecție pentru profesori și reguli stabile pentru examenele naționale
Învăţământ duminică, 18 octombrie 2026, 13:26

Directoarea Colegiului Loga din Timișoara se retrage din concursul pentru directori și acuză lipsa de transparență

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „C.D. Loga” din Timișoara, a decis să se retragă din concursul pentru ocuparea...

Directoarea Colegiului Loga din Timișoara se retrage din concursul pentru directori și acuză lipsa de transparență
Învăţământ vineri, 16 octombrie 2026, 13:47

Directorul Colegiului Național Bănățean, propus ministru delegat pentru învățământul preuniversitar

Profesorul de istorie Sorin Ionescu, în vârstă de 49 de ani, ar urma să coordoneze învățământul preuniversitar, în calitate de ministru...

Directorul Colegiului Național Bănățean, propus ministru delegat pentru învățământul preuniversitar