? Secretarul Primăriei, Ioan Cojocari, și șefa Direcției Economice, Smaranda Haraciu, riscă să fie suspendați din funcție

Secretarul Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari și șefa Direcției Economice, Smaranda Haracicu, riscă să fie suspendați din funcție. Cei doi sunt trimiși în judecată, alături de alți funcționari, în dosarul Poli și vor fi suspendați dacă dosarul trece de camera preliminară de la instanță, unde se află în momentul de față.

Primarul Nicolar Robu susține că a analizat situația funcționarilor trimiși în judecată și trebuie să mai aștepte până la luarea unei decizii în privința suspendării:

Dacă judecătorii Tribunalului Timiș vor decide să resituie dosarul Poli la DNA, funcționarii puși sub acuzare scapă de suspendare.

Ioan Cojocari ar putea scăpa de suspendarea din funcție și prin pensionare, fostul șef al Serviciului Juridic din Primărie putând să se pensioneze în luna august.

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

3 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

3 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

3 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

3 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

4 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

4 ore ago