19 adăposturi de protecție civilă, verificate până acum la Timișoara

 

Patru din cele 19 adăposturi de protecție civilă, verificate la Timișoara, în prima săptămână, pot fi folosite, în caz de nevoie.

Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, precizează însă că cele mai multe dintre adăposturile de protecție civilă au nevoie de investiții.

“Trebuie investiții, în primul rând în etanșarea ușilor, atât de intrare cât și de ieșire, partea electrică, igienizarea în primul rând, sunt câteva cu probleme mari de igienizare și sunt unele care sunt folosite de locatari, dar se pot evacua conform legii, în 24 de ore”, spune Cosmin Tabără.

Viceprimarul Timișoarei mai precizează că niciunul dintre adăposturi nu este “la cheie”, dar patru dintre ele pot fi folosite în starea în care se află.

Inventarierea adăposturilor de protecție civilă din Timișoara va continua săptămâna viitoare, când autoritățile locale speră să ajungă la 30 de obiective verificate.

Timișoara are în total 92 de adăposturi de protecție civilă.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

2 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

2 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

4 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

5 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

5 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

5 ore ago