A fost montată nocturna la baza sportivă ridicată de CNI în Timișoara

A fost montată nocturna pe cele două terenuri de la viitoarea bază sportivă ridicată de Compania Națională de Investiții lângă stadionul “Dan PăltinișanuȚ.

Obiectivul ar putea fi gata mai repede decât era preconizat, adică la sfârșitul lunii mai, spune viceprimarul Cosmin Tabără.

Viitoarea bază sportivă de pe strada Costică Rădulescu va avea o tribună pentru 500 de spectatori, un teren de fotbal cu nocturnă și vestiare. Cel de-al doilea teren, mai mic, va fi folosit pentru baschet, handbal sau minifotbal.

Investiția se ridică la aproape 6 milioane de lei și este derulată de CNI pe terenul pus la dispoziție de Primăria Timișoara.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

8 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

8 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

9 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

10 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

10 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

10 ore ago