Aleșii județeni au aprobat reabilitarea termică a Centrului pentru Educație Incluzivă de la Lugoj

Elevii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Alexandru Roșca”, din Lugoj, vor învăța în clădiri reabilitate termic.

Consilierii județeni din Timiș au aprobat proiectul privind eficientizarea energetică a celor două corpuri de imobil în care funcționează unitatea de învățământ. Valoarea investiției depășește 9,1 milioane de lei, bani asigurați prin PNRR.

A fost semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Obiectivul principal al acestui proiect îl reprezintă revitalizarea acestor clădiri astfel încât să fie aduse la standardele actuale de funcționalitate și de consum, conform legislației în vigoare. Pe termen scurt și pe termen mediu, această renovare energetică presupune scădere a consumului de energie, creștere a gradului de confort și scăderea emisiilor de dioxid de carbon”, spune Cosmin Ungureanu, directorul executiv în Consiliul Județean Timiș.

Consilierii județeni din Timiș au mai aprobat un proiect de reabilitare termică și în cazul clădirii în care funcționează Casa de Pensii, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă și Poliția Locală din Lugoj. Și în acest caz, valoarea lucrărilor depășește 9 milioane de lei.

Articole asemănătoare

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

19 minute ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

7 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

7 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

8 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

13 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

14 ore ago