Alte două blocuri intră în reabilitare termică, la Timișoara

Primăria Timișoara a semnat contractele de execuție pentru două noi blocuri care intră în reabilitare termică. Este vorba despre imobilele situate pe strada Burebista, numerele 8-12-14, respectiv pe bulevardul General Ion Dragalina, numerele 31-37.
Investiția se ridică la peste 3 milioane de lei pentru blocul de pe Dragalina și la peste 2,5 milioane de lei pentru cel de pe Burebista. Se estimează că lucrările vor fi gata peste 8 luni, transmite primăria Timişoara.
În momentul de faţă, din cele 68 de imobile pentru care au fost deblocate lucrările, 14 blocuri au fost deja reabilitate termic, 27 sunt în execuție, iar celelalte sunt în diverse etape procedurale.
În viitor se încearcă obţinerea de finanţare prin Programul Regional Vest pentru o serie de blocuri din zonele Cetății, Gheorghe Lazăr, Circumvalațiunii și Torontalului.

Articole asemănătoare

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

50 de minute ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

o oră ago

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

2 ore ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

3 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

4 ore ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

12 ore ago