Balcoanele închise fără autorizație, motiv de îngrijorare pentru proprietari. Se cere modificarea legii
Prevederea din noul Cod Urbanistic care vizează sancționarea proprietarilor cu balcoane închise fără autorizație este considerată inaplicabilă de reprezentanții asociațiilor de locatari din Timișoara.
Articol de Radio Timișoara, 2 noiembrie 2026, 17:36
Prevederea din noul Cod Urbanistic ce vizează sancționarea proprietarilor care și-au închis balcoanele fără autorizație ar trebui modificată sau eliminată, susține președintele Federației Asociațiilor de Locatari Timișoara, Petru Olariu.
Unele lucrări au fost făcute chiar de către primării în cadrul programelor de reabilitare termică pe bani europeni, spune Petru Olariu.
“Toată România asta, cred că 99% din balcoane, vorbesc de balcoane normale, nu cele de la parter care s-a făcut cu lungime, nu cu autorizație. Dacă trebuiau să dea autorizație pentru toate balcoanele din România, primăria trebuia și aibă o armată de funcționari ca să facă treaba asta sau să facă acum ceva ce nu s-a făcut înainte de 1989. În momentul în care s-a reabilitat blocul, cu atât mai mult prin fonduri europene, au fost cheltuielilee eligibile și te-a obligat să faci și balconul pentru că altfel nu îndeplineai condițiile și se finaliza lucrarea. Este imposibil să aplici așa cum este acum. Ori nu o aplică, ori o modifică. Cine ar putea în țara asta să ia poate milioane de locuințe să vezi la fiecare ce-a făcut?”
Mulți dintre timișorenii care au balcoane închise spun că nu știu dacă lucrările au fost autorizate și nici nu sunt de acord să plătească pentru modificările efectuate de foștii proprietari.
“Mi se pare o măsură exagerată. Oamenii au destul de cheltuieli: întreținere, facturi, impozite, iar acum trebuie să plătească și un proiect pentru balcon”.
“Noi așa am cumpărat apartamentul, cu balconul deja închis. Nu mi se pare normal să fim puși acum, să plătim pentru ceva ce nu am făcut noi. Dacă era o problemă, trebuia verificată situația de la început.
“Am cumpărat apartamentul în forma aceasta și am considerat că toate actele sunt în regulă. Nu mi se pare corect să suport eu acum consecințele unor lucrări făcute poate de fostul proprietar”.
“Am balconul închis de când am cumpărat apartamentul. Nu știu dacă are sau nu autorizație și nici nu știu de unde să încep cu toate documentele acestea”.
Nevoia de modificare a noului Cod Urbanistic a fost semnalată imediat după promulgare și de președintele Ordinului Arhitecților Timiș, Dragomir Drăgan, care a declarat pentru Radio Timișoara că documentul are „destul de multe lucruri care sunt neclare”.
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a transmis recent, în context, că autorităţile nu intenţionează să îi oblige pe cetăţeni la demersuri birocratice costisitoare, ci să îi sprijine în regularizarea actelor.