Administaţie, instituţii publice

Ce trebuie să știe persoanele care depun solicitări la Comisia Locală de Fond Funciar?

Proprietarii care depun cereri pe legea 87 din 2020 pentru modificarea Legii fondului funciar, trebuie să aibă în vedere că au intervenit o serie de noutăți.

Solicitările către Comisia Locală de Fond Funciar trebuie însoțite de documentația actualizată, atrage atenția avocatul Loredana Bugarski.

Ca element nou, trebuie depus, pe lângă actele care au fost depuse, și mă refer la acte de stare civilă, extrase de carte funciară in extenso, individuale, actul de dobândire, trebuie depus acest extras CF cu geometria terenului. Pe lângă acest extras CF cu geometrie și documentația actualizată, mai trebuie depusă o declarație sub semnătură privată, atenție, nu notarială. Este o declarație specială, dată în baza articolului 10 din Legea 18, în care declaranții trebuie să menționeze dacă au mai primit teren prin constituire sau reconstituire la Legea 18”, spune Loredana Bugarski.

După ce timp de mai mult de doi ani de zile, nu s-a întâmplat nimic, primăriile au început soluționarea cererilor pe Legea 87, în urma proceselor în instanță, cu decizii favorabile reclamanților.

Avocatul Loredana Bugarski mai recomandă solicitanților să depună contestație în caz de răspuns negativ și să fie atenți la respectarea termenelor.

 

Reporter: Lavinius Petreanu / Foto. agrointel.ro

Articole asemănătoare

Anca Todoni, două victorii în calificări

Anca Todoni a acces pe tabloul principal al turneul challenger de tenis de la Madrid.…

3 ore ago

Povestea Antoniei, eleva din Timișoara care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științele Pământului

Antonia Ioana Balcu este unul din cei patru liceeni români care se vor întrece cu…

4 ore ago

Sute de slujbe disponibile la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, marți, Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va…

4 ore ago

Se oprește apa caldă în mai multe zone ale Timișoarei

Consumatorii care locuiesc în zona de nord a Timișoarei vor rămâne fără apă caldă din…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

6 ore ago

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

14 ore ago